L-a amenințat că-i dă foc la mașină

Și-a amenințat fostul cuscru că-i dă foc la mașină! E motivul pentru care o femeie are acum dosar penal și e cercetată de polițiștii din Motru. Ea a postat amenințarea pe o rețea de socializare.
"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 41 de ani, domiciliat în orașul Strehaia, județul Mehedinți, cu privire la faptul că o femeie de 37 de ani, din aceeași localitate, l-ar fi amenințat că va da foc autoturismului său, care se află într-un service, pe raza localității Roșiuța, din municipiul Motru.
Apelantul a cerut sprijinul poliției, în timp ce se afla în municipiul București, în urma faptului că a viziont un videoclip pe o pagină de socializare a femeii de 37 de ani.
Un echipaj de poliție, din cadrul Poliției Municipiului Motru s-a deplasat la service-ul indicat de apelant, ocazie cu care a fost identificat autoturismul acestuia, fără a prezenta urme de distrugere.
Totodată, polițiștii au constatat că femeia beneficiază de ordin de protecție împotriva apelantului (fostul său cuscru), cu care a avut conflicte anterior.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare", a transmis Poliția.
Vizualizări: 1,385
Distribuie Trimite pe WhatsApp