A început aerisirea prin ministere şi supraîncălzirea prin sindicate. Miniştrii declară sus şi tare că sunt în curs de evaluare a personalului în vederea disponibilizărilor. Taie din salariile barosanilor din teritorii şi-i obligă să fie generoşi donând veniturile din CA într-un fond de solidaritate. Nu ştiu ce se vrea cu această donaţie pentru că mare lucru nu e de ea având în vedere că indemnizaţia de membru CA este 1% din salariul unui secretar de stat, adică mai puţin de 500 mii lei vechi! E bine şi aşa, măcar se mişcă ceva. Sindicatele care au ameninţat cu revolte nemaipomenite şi presiuni stradale uriaşe pentru susţinerea bugetarilor şi pensionarilor s-au trezit că oamenii vor să înjure mai mult în faţa televizoarelor. Sindicalistul Costin a crezut că va stârni valuri de proteste dacă anunţă că-şi dă demisia din BNS. N-a stârnit nici măcar o undă pentru că ultimul sindicalist din ţara asta s-a convins de mult că meseria de lider de sindicat a fost confiscată de câţiva inşi care au profitat, s-au îmbogăţit şi s-au dedat când cu o putere, când cu alta.

Citeam zilele trecute într-un tabloid şi nu într-un ziar cu aşa-zisă reputaţie că unii dintre cei mai vocali şefi de sindicate trăiesc ca nababii, în timp ce la televizor plâng pe umerii pensionarilor. Nu credeam că trăiesc în bordeie, dar nici în viloaie de trei - patru etaje în care membrii familiei lor se chemă cu telefoanele la masă. I-a pervertit şi pe ei politica şi politicienii, cei care acum încearcă să o ia de la capăt cu credibilitatea făcută ferfeniţă în decursul anilor. Până la urmă nu este drept să-i  înjurăm doar pe politicieni pentru situaţia dezastruoasă în care am ajuns. Liderii sindicatelor sunt la fel de vinovaţi pentru că ani de zile au asistat pasivi la tot ce se întâmplă, şi-au văzut de afacerile pe care nu le controlează nimeni şi şi-au conservat poziţiile mai ceva decât în dinastiile monahale. Au intrat în politică şi pe faţă şi pe dos, au încheiat protocoale păguboase prin care politicienii şi-au cumpărat liniştea care ne-a omorât.

Dacă pe politicieni îi putem schimba direct o dată la patru ani, pe sindicaliştii care ne plâng acum de milă nu-i mişcă nimeni pentru că ei nu sunt aleşi direct ci prin reprezentare, ca în vremurile feudale. Pe ei, pe sindicalişti, nu i-am văzut niciodată la televizor înfierând cu mânie proletară fapta unui individ care a comis o ilegalitate, nu i-am auzit niciodată deconspirând afaceri imorale sau necurate, pentru că o parte dintre ele le-au făcut chiar ei. Aşa că lacrimile pe care vrea să mi le stoarcă Dumitru Costin, atunci când anunţă public că-şi depune mandatul de preşedinte al Blocului Naţional Sindical pe motiv de eşuare a mişcării sindicale, nu le va avea. Îmi dau lacrimile doar atunci când îmi amintesc de milioanele de euro pe care firmele conduse şi de el nu le-au plătit la Buget. Să calculeze el câte pensii ar fi putut plăti din banii pe care nu i-a dat  Statului, să comunice public planul de austeritate şi reducere a cheltuielilor pe care l-a întocmit Blocul sindical pe care-l conduce şi pe urmă să încerce să-mi stoarcă lacrimi.

Cârcotaşii o să-mi spună că sindicatele sunt organizaţii private şi nu bugetare, dar vă întreb dacă n-aţi vrea să ştiţi măcar atât cât vreau şi eu!