Lenjerii noi la Maternitatea Târgu Jiu

La câteva săptămâni după ce Maternitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost în centrul unui scandal generat de condițiile în care sunt cazate pacientele, dar și în privința dotărilor pe care secția (nu) le are, lucrurile par să meargă într-o direcție bună pentru viitoarele mămici. O donație de lenjerii de pat menită să le înlocuiască pe cele folosite de ani buni până acum a fost făcută joi de Crucea Roșie și de Asociația pentru Democrație, Educație și Reconstrucție, cea din urmă fiind reprezentată de fostul subprefect Marius Vlaicu. Acesta a și anunțat de altfel despre implicarea în acțiunea respectivă.

„Am donat 150 de cearceafuri-lenjerii de pat pentru noi născuți pentru a le oferi confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania «Hai să dăruim un nou început pentru un nou născut».  Mulțumiri partenerilor acestui proiect: Procter&Gamble, magazinele PROFI și nu în ultimul rând tuturor cetățenilor și voluntarilor care au sprijinit acest proiect”, a menționat Vlaicu.

Vizualizări: 1,110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: