Liberalii gorjeni îi trimit un memoriu lui Ciucă

Președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, dar și Biroului Politic Național vor primi un memoriu al organizației Gorj, prin care membrii își exprimă dorința de a pune capăt analizei asupra filialei.

Colegiul Director Județean al PNL Gorj a adoptat un memoriu către Biroul Politic național, prin care membrii solicită recunoașterea lui Dan Vîlceanu ca președinte al organizației județene.

Secretarul general al PNL Gorj, Marcel Iacobescu, declară că mesajul organizației este că a fost ales un președinte.

”A fost o ședință despre care i-am anunțat și pe domnul Motreanu, și pe domnul Știrbu, chiar i-am invitat la această ședință. A fost o ședință în care s-a completat Biroul Politic Județean în urma eliberării unor locuri, iar în timpul ședinței a fost adoptat de către membrii CDJ un document, un memoriu către Biroul Politic Național. În principiu, organizația solicită să fie recunoscute alegerile statutare care s-au desfășurat anul trecut și să fie lăsată (n.r-organizația) să lucreze”, a declarat Marcel Iacobescu la Radio Infinit.

Marți, prim-vicepreședintele Dan Motreanu și vicepreședintele Gigel Știrbu au venit la Gorj pentru a se întâlni cu primarii liberali, însă aceștia nu au dorit să participe la discuție. Scopul întâlnirii era clarificarea situației organizației, dat fiind că de mai multe luni a început o procedură de analiză a statutului PNL în ceea ce privește perioada în care Dan Vîlceanu a fost secretar general și președinte al filialei.  

Două zile mai târziu, joi, liberalii adoptă un document prin care solicită președintelui Nicolae Ciucă să înceteze analiza organizației.

Vizualizări: 2,825

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: