Licitaţie pentru Casa „Iosif Keber”

Lucrările de conservare şi restaurare a Casei „Iosif Keber” din Târgu Jiu, monument istoric, ar putea începe într-o jumătate de an. În această perioadă se lucrează la documentaţia necesară pentru licitarea lucrărilor. Investiţia va fi licitată la pachet, iar câştigătorul va trebui să realizeze atât proiectul tehnic, cât şi lucrările propriu-zise.

„Casa Keber este în licitaţie. Din păcate, sistemul de achiziţii publice merge destul de greoi. Au schimbat din mers tot ce înseamnă proceduri de achiziţie, în sensul că de data aceasta colegii mei trebuie să completeze un dosar de 70 de pagini pentru o achiziţie publică de lucrări şi proiectare”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Autorităţile judeţene spun că investiţia va fi disponibilă în sistemul de achiziţii în cel mai scurt timp, astfel încât firmele de profil să poată depună ofertele. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că până în luna martie ar trebui să fie finalizat proiectul tehnic pentru această investiţie, urmând ca din primăvară să înceapă efectiv lucrările.

Pentru a restaura Casa „Iosif Keber”, autorităţile judeţene au obţinut fonduri europene de peste 1,8 milioane lei. Ulterior, Consiliul Judeţean a mai alocat încă 300.000 de lei. Principalele lucrări de modernizare vor consta în restaurarea suprafeţei totale a imobilului, respectiv 325 mp, amenajări peisagistice pe 90,00 mp, realizarea instalaţiilor termice interioare, amenajarea de spaţii expoziţionale, realizarea instalaţiilor de supraveghere video, internet, TV, antiefracţie, detecţie şi avertizare incendiu, a aleilor de acces către obiectiv, dar şi asigurarea unui iluminat arhitectural exterior, pentru punerea în valoare a imobilului.

Vizualizări: 498

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: