Lider ALDE: Nouă ne place să facem foarte multe surprize

Liderii ALDE Gorj recunosc deschis să poartă discuții cu mai mulți primari, chiar dacă la PSD este o supărare din acest punct de vedere. Vicepreședintele Robert Filip a spus că nu va mai da nume, pentru că vrea să producă surprize la momentul potrivit.

ALDE este formațiunea politică despre care se vorbește cel mai mult în presa din Gorj în ultimele săptămâni, de când șefia filialei a fost preluată de Ion Iordache și Robert Filip. “Vreau să luăm cel mai bun scor ALDE din țară, peste 15% clar”, a spus primarul din Rovinari.

Acesta nu înțelege de ce politicieni din alte partide sunt supărați pe ALDE, o mare supărare fiind la PSD, după ce primarul social-democrat de la Telești a apărut la conferința de presă lângă Filip și Iordache. “Relația cu PSD e bună, de ce să nu fie bună? S-a înțeles greșit că noi vrem să creăm un conflict. Pentru unii supărările vin din niște frustrări, erau obișnuiți ca nimeni să nu trăiască pe lângă ei. Până la urmă, suntem într-o alianță. Ce ar prefera, ca un primar să plece la PNL sau PMP? Suntem în aceeași căruță, nu e mai bine să vină la noi?”, a explicat Filip.

Acesta a spus că sunt discuții și cu primari de la PNL. “Nouă ne place să facem foarte multe surprize. Mai ales domnului Dan Vîlceanu, am o plăcere să îi fac multe surprize”, a spus Filip la Tele 3.

Vicepreședintele ALDE Gorj spune că partidul și-a propus să crească încet, dar sigur. “Cu siguranță ALDE va juca un rol foarte important în alegerea viitorului președinte al Consiliului Județean Gorj”, a mai spus Filip, fără a da alte detalii.

Vizualizări: 788

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: