Liderii sindicali, primii beneficiari ai armonizării salariale

Armonizarea salarială, pentru care Complexul Energetic Oltenia a pus la bătaie 24 de milioane de lei, a fost folosită de unii lideri sindicali pentru acordarea de clase de salarizare liderilor din teritoriu. Acuzaţia vine chiar de la un lider, Ion Popescu, preşedinte al Sindicatului „Renaşterea” Jilţ Sud.

Ion Popescu, liderul Sindicatului „Renaşterea” Jilţ Sud, a înaintat conducerii Complexului Energetic Oltenia o listă cu toate matrapazlâcurile făcute la nivelul carierei în ceea ce priveşte acordarea de clase de salarizare. Popescu a povestit într-o emisiune la Tele 3 că a identificat cel puţin 18 situaţii grave. „Toţi liderii de grupă sindicală de la federaţia domnului Marciuc, majoritatea cefelişti, au luat de la 3-4 clase în plus, în situaţia în care în sectoarele la care erau le-au dat la oameni, la lăcătuşi, la maşinişti, la excavatorişti, câte o literă, câte două, ca la milogi”, a spus Popescu.

Distanţa între salariaţi a crescut, în loc să scadă

Ion Popescu a spus că la unele sectoare liderii de sindicat nu au fost acceptaţi nici ca observatori şi cu greu a reuşit să vadă listele cu propuneri de acordare de clase de salarizare. Nu mică i-a fost mirarea când a constatat că liderii sindicali din Federaţia Univers, condusă de Adrian Marciuc, au primit câte 4-5 clase, deşi aveau deja clase mari. „Erau patru cefelişti pe acelaşi loc de muncă, la excavatorul 12. Unul avea clasa 31, liderul de grupă sindicală de la Marciuc, şi a primit clasa 35, unul avea clasa 28 şi a primit 33, ceilalţi doi aveau clasa 26 şi au primit 28. Asta e armonizarea pe care au făcut-o în Jilţ”, a spus liderul de la „Renaşterea”.

Popescu a sesizat conducerea de la Jilţ şi i s-a dat dreptate, dar rezolvarea a lăsat de dorit. Celor cu clasele mari li s-a tăiat câte una, celorlalţi doi li s-au mai pus încă două. „Am spus că totuşi nu e corect, trebuie să fie armonizare, cei cu clase mici pe aceeaşi funcţie şi meserie să îi ajungă din urmă pe cei cu clase mari. Domnul şef de carieră a fost de nota 10, ne-a chemat, pe mine şi şeful de sector, că e o neregulă şi a stabilit să fie toţi între 32 şi 30. Dar, a intervenit domnul Marciuc, că el nu stă la discuţii, că nu îi dictează lui Popescu”, a spus liderul de la Renaşterea, care spune că atât directorul Cosmin Ceauşescu, cât şi şeful de sector i-au spus că în etapa a doua vor fi îndreptate neregulile. „De asta am şi cedat puţin cu greva foamei”, a spus Ion Popescu.

Marciuc i-a furat fluierul lui Ceauşescu

Un şef de echipă, lider de grupă sindicală la Marciuc, a primit clase de la 25 la 30, deşi nu a fost în stare să ia notă de trecere la concursul pentru cefelist. Popescu a mai dat exemplul unui inginer din sindicatul lui Marciuc, care a fost trecut de la clasa 42a la 42c. „De râsul lumii, în condiţiile în care ai lăcătuşi, maşinişti, excavatorişti cărora nu ai să le dai o clasă, s-au gândit să le mai dea nişte litere în plus celor cu clase mari. Nu e o sfidare totală?”, se întreabă Ion Popescu.

Constantin Persu, vicepreşedintele Sindicatului Renaşterea Jilţ Sud, a explicat în aceeaşi emisiune de la Tele 3 de ce directorul Cosmin Ceauşescu, deşi a încercat să rezolve problema, nu a reuşit. „Jucători au fost şeful de carieră, liderii de sectoare şi şefii de grupe sindicale. Arbitrul, directorul de EMC, trebuia să intervină. A vrut să fluiere, dar i s-a furat fluierul. Noi bănuim că Marciuc i l-a furat. Omul a vrut să intervină, dar nu a fost lăsat. Observatorul federal, domnul director Boza, a fost sesizat de problemă, dar listele au plecat tot cu favoritisme”, a spus Persu.

Liderii sindicali au anunţat că intră în greva foamei, dacă nici conducerea companiei nu remediază situaţia.

Vizualizări: 4,237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: