BRUA va ocupa mii de proprietăţi în Gorj. Lista finală!

Conducta de gaze ce va alimenta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria cu gaze din Orient va traversa şi judeţul Gorj, mii de proprietăţi urmând să fie afectate. Guvernul a iniţiat un proiect de hotărâre în baza căruia va decide ca terenurile agricole aflate în extravilan să fie scoase din circuitul agricol fără să fie nevoie de acordul proprietarilor.

Proiectul de hotărâre se află pe pagina de internet a Ministerului Energiei, acolo unde se regăseşte lista miilor de gorjeni care vor fi afectaţi de decizia respectivă. Lista include, în total, peste 17.000 de poziţii cu terenurile din cele 10 judeţe pe care le traversează, iar dintre acestea, circa 5500 sunt în judeţul Gorj.

Prima localitate din Gorj prin care va trece conducta este Dănciuleşti. Aici, aceasta va traversa circa 100 de proprietăţi, în timp ce la Stejari numărul creşte la 150. La Hurezani, cifra ajunge deja la 500, iar la Vladimir va trece peste circa 300 de proprietăţi. La Bărbăteşti vor fi afectate 160 de proprietăţi, în timp ce la Jupâneşti bate recordul şi ajunge la 1300. Circa 1000 de proprietăţi sunt traversate de conductă şi la Târgu Cărbuneşti, în timp ce la Scoarţa vor fi 300. La Bălăneşti, BRUA va afecta vreo 600 de proprietăţi, traseul ei continuând pe teritoriul oraşului Bumbeşti Jiu, unde va tranzita 600 de proprietăţi. La Turcineşti, doar vreo 20 de proprietăţi vor fi scoase din circuitul agricol, în timp ce la Schela e vorba de 650, inclusiv terenuri din zona montană, care aparţin de Obştea de Moşneni Schela sau de Ocolul Silvic Runcu şi Ocolul Silvic Bumbeşti Jiu. De aici încolo conducta va traversa munţii în Hunedoara şi aşa mai departe până la graniţa cu Ungaria.

„De-a lungul traseului, pe cele 10 judeţe, conducta de transport gaze traversează următoarele tipuri de terenuri: arabil, păşuni curate, păşuni cu pomi, păşuni cu tufărişuri şi mărăcinişuri, păşuni împădurite, pajişti cultivate, vie, vii hibride, vii nobile, livezi clasice, pepiniere pomicole, livadă intensivă, livadă arbuşti fructiferi, fâneţe curate, fâneaţă cu tufărişuri şi mărăcinişuri, fâneaţă cu pomi, fâneaţă împădurită, grădină, grădini de legume, alte terenuri, drumuri, căi ferate, ape curgătoare, canale, neproductive, nisipuri zburătoare, mocirle şi smârcuri, sărături cu crustă, pădure, tufărişuri şi mărăcinişuri, curţi şi construcţii”, se menţionează în documentul Guvernului.

Pe traseul BRUA nu există monumente istorice din categoria arhitectură, memorial-funerare sau de for public, însă există situri arheologice în judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Timiş şi Arad, pentru care se vor aplica prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000.

ACORD

Acordul de finanţare a gazoductului BRUA a fost parafat vineri, la Londra, în cadrul ceremoniei de semnare a acordului de împrumut dintre Transgaz şi BERD,  în valoare de 278 milioane de lei, 60 milioane de euro dedicate construcţiei coridorului de gaze naturale BRUA pe teritoriul României.

Lista cu cei 5.500 de gorjeni începe la pagina 382.

BRUA-Anexa-final-20-febr. by Roxana Stoian on Scribd

Vizualizări: 9,130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: