Locul din Gorj unde se produce fertilizant natural

Mai mulți studenți de la Universitatea "Constantin Brâncuși", din Târgu Jiu, au vizitat ferma de râme din comuna Telești, unde se produce un fertilizant natural, necesar agriculturii ecologice.

Studenții Facultatea de Inginerie au fost informați cu privire la procesul tehnologic și a rezultatelor aplicarii acestui tip de produs realizat cu ajutorul râmelor hibridul “Roșu de California”.

Misiunea programului de studiu este aceea de formare a specialiștilor în domenii ale economiei, agroturismului și a agriculturii ecologice.

Râmele roșii sunt aduse tocmai din California și sunt menite pentru a dubla producțiile de legume. Iată ce ne declară tânărul antreprenor: “Trendul clientului merge către produsele Bio, legume, fructe. M-am gândit să ajut la partea asta de dezvoltare și am plecat de la ideea de rădăcinare. Ce trebuie să-i dai la plantă, să crească și să faci un produs destul de gustos. Producem îngrășământul ecologic cu ajutorul hibridului roșu de California, adică râmele roșii de California. Este un hibrid făcut în laborator, special pentru distrugerea în gropi de gunoi a materiilor organice. Trebuie să ținem cont de hrana lor, de umiditate și de pH. Acesta nu trebuie să fie acid pentru că atunci avem pierderi. De asemenea, le ajutăm cu anumite adaosuri de celuloză pentru a le atrage în perioada de înmulțire”, a spus Daniel Pasăre, cel care a pus bazele Bio Humus Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 2,339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: