Lucrări de toamnă pentru zmeur și mur

Murul și zmeurul au devenit în ultimii ani unele dintre cele mai apreciate culturi. Fructele acestor bacifere sunt apreciate pentru substanțele nutritive și curative pe care le conțin iar mici culturi cu aceste plante apar în tot mai multe gospodării.

Pentru a avea recolte bune de la aceşti arbuşti trebuie să ştiţi cum trebuie îngrijite culturile de zmeur și mur. Zmeurul și murul sunt semiarbuști cu ciclul de viață a tulpinilor aeriene, bienal, în primul an cresc, iar în anul al II-lea rodesc, apoi se usucă, partea aeriană fiind perenă.

Lucrările de toamnă în principiu se limitează la două lucrări de bază iar după efectuarea tăierilor trebuie administrate îngrășămintele. Tăierile au scopul de a selecta cele mai bune tulpini, neafectate de boli, să fie suficient de groase (min. 0,8 cm) și dispuse alternant, la un interval de 15-20 cm. Tulpinile bolnave, rupte ori prea subțiri, se taie de la nivelul solului. Dacă drajonii au acaparat și intervalul dintre rânduri, se va trece la eliminarea în totalitate a acestora, restabilind intervalul necesar pentru o bună însorire și ventilație, dar și pentru accesul la efectuarea diferitelor lucrări de întreținere.

Tratamentele de toamnă la mur şi zmeur au ca scop combaterea ciupercilor și bacteriilor care pot provoca boli grave plantelor, precum și combaterea insectelor acarienilor în stadiul de iernare. Trebuie să efectuăm aceste tratamente atunci când condițiile meteorologice ne permit și anume, sunt temperaturi peste 5°C, fără vânt sau ploaie. După efectuarea tăierilor, pentru cicatrizare se aplică 1-2 stropiri cu un fungicid pe bază de cupru.

În perioada de repaus, toamna, se face o fertilizare de bază prin înglobarea unui îngrășământ organic în sol. Acesta nu se spală și se descompune treptat oferind plantei substanțele nutritive necesare.

Vizualizări: 2,050

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: