Lume multă, bani puțini. Criza afectează târgul de la Polovragi 

Lipsa banilor, dar și creșterea prețurilor se simte și la târgul anual de la Polovragi. Mii de oamenii au ajuns până acum la unul dintre cele mai mari bâlciuri din țară, dar din păcate vânzările nu se ridică la așteptările comercianților.


"Chiar dacă anul acesta mi se par mai mulți comercianți decât în alți ani, vânzările nu prea merg sau mai deloc. Taxele impusese de primărie sunt mari. De exemplu eu am plătit pentru săptămâna asta de târg 3.000 de lei la primărie, la care se adaugă transportul mărfii, ce mai mâncăm aici, se strâng peste 5.000 de lei. Să nu mai spun de banii investiți în marfă. Sincer nu știu dacă îi scot, iar de profit nu mai vorbesc. Oamenii vin mai mult să se plimbe, să se relaxeze și să mănânce un mic, hamsie, porumb fiert. Puțini sunt cei care cumpără, iar aceștia se îndreaptă spre comercianții de haine și produse la mâna a doua”, a spus un comerciant. 


Singurii care înregistrează profituri sunt sătenii din jurul târgului, care își pun curțile și terenurile la dispoziția celor care vor să-și parcheze mașinile.


"De când nu mai este voie să se parcheze mașini pe marginea drumului, avem și noi beneficii. Terenul și curtea le avem, adică investiție zero. Nu facem decât să cosim iarba și să stăm o săptămână la dispoziție vizitatorilor. Pentru fiecare mașină taxa este de 10-15 lei în funcție de cât este de aglomerat. Să știți că nouă ne convine. Facem bani frumoși pentru că oamenii vin la târg și cumpără nu cumpără, parcarea o plătesc. Facem câteva sute de lei zilnic", spune un localnic.


Târgul este plin, la fel și terasele din bâlci unde oamenii pot servi mici, carne la grătar, tocan de oaie, sarmale și chiar fructe de mare.

Galerie foto


Vizualizări: 2,140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: