Luptător gorjean, campion naţional

Sportivii gorjeni au înregistrat rezultate deosebite la Campionatul Naţional de Lupte Libere juniori II, competiţie sportivă ce s-a desfăşurat, în perioada 23-25 martie, la Târgu Mureș. Alexandru Beșliu a obţinut locul I la categoria 110 kg. Sportivul gorjean este pregătit de antrenorul Aurel Gorjanu și este legitimat la CS Pandurii Târgu Jiu.

Un alt sportiv legitimat la acest club, Eduard Popescu, s-a clasat pe locul al VII-lea la categoria 110 kg. Tânărul este antrenat de Ștefan Tănase. De asemenea, Paul Sava, de la Clubul Școlar Sportiv (CSS) Târgu Jiu, s-a clasat pe locul al V-lea la categoria 71 kg. Andrei Fulger, colegul său de club, s-a situat pe locul al VII-lea la categoria 45 kg.

Ambii sportivi ai CSS Târgu Jiu sunt pregătiţi de antrenorul Rareș Voicescu.

Vizualizări: 363

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: