Mai puţini bani pentru salariile personalului spitalicesc

Directoarea spitalului Turceni a declarat ieri că banii pe care i-a primit de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj nu sunt suficienţi pentru activitatea în bune condiţii a unităţii. Casa de Sănătate le-a mai dat directorilor o veste proastă: cheltuielile cu personalul reprezintă 70 la sută din sumele primite.

Cei mai mulţi bani a primit Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, 130 de miliarde de lei.

Aşadar, din 13 miliarde de lei vechi 70% se duc pe salarii. Până anul trecut pentru salarii se aloca 80% din sumă. „Nu ştim dacă vom plăti salariile ţinând cont de asta sau nu. Deocamdată nici noi nu ştim care sunt normele de aplicare. Trebuie să dea şi bani pentru a ne putea încadra în aceste reglementări. Dacă nu, trebuie să dăm afară din angajaţi şi ce am făcut-”, a spus Mihaela Ceană, managerul Spitalului Orăşenesc din Turceni. „Banii primiţi nu sunt suficienţi. Salariile trebuie să fie 70% din banii decontaţi de către CJAS, este logic că nu ne încadrăm“. Mai mult decât atât, Gheorghe Cocină, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, avertizează că nu vor mai fi rectificări bugetare. Mai puţini bani faţă de Tirceni au primit spitalele din Sadu, Novaci şi Rovinari.

Sumele primite pentru trimestrul I

-Spitalul Judeţean din Târgu Jiu- 130 de miliarde lei vechi

- Spitalul din Motru- 19 miliarde de lei vechi

- Spitalul din Târgu Cărbuneşti- 29 de miliarde de lei vechi

- Spitalul din Orăşenesc  Rovinari- 10,8 miliarde de lei vechi

-Spitalul din Novaci- 11,3 miliarde de lei vechi

-Spitalul din Bumbeşti Jiu- 10 miliarde de lei vechi

- Spitalul din Runcu- 20 de miliarde de lei vechi

- Spitalul Orăşenesc din Turceni- 13 miliarde de lei vechi

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: