Manifest pentru conservarea culelor din Gorj

Câteva sute de exponate în domeniul arhitecturii româneşti au putut fi vizionate ieri de publicul din Târgu Jiu la Muzeul Judeţean Gorj. În cadrul expoziţiei organizată de arhitectul Pavel Popescu, au fost strânse şi semnături cu care să meargă la Ministerul Culturii în sensul constrângerii autorităţilor de la nivel central pentru conservarea culelor din judeţ, dar şi din întreaga ţară.

Expoziţia intitulată “O zi de istorie a arhitecturii româneşti în oraşul Târgu Jiu” a fost structurată pe patru teme. Prima dintre acestea este un omagiu adus arhitectului Ion Mincu, la împlinirea a 100 de ani de la intrarea în nefiinţă. A doua este dedicată arhitectului Romeo Belea care a obţinut premiul Omnia în 2012, a treia este intitulată “Arhitecţi români creatori de patrimoniu” şi a patra a fost expoziţia de suflet a arhitectului Pavel Popescu, respectiv “Culele din Oltenia - S.O.S. pentru salvarea lor”.

Oltenia are cele mai multe cule

Toţi cei care au vizitat ieri expoziţia au putut să semneze un manifest cu care arhitectul Pavel Popescu vrea să meargă la Ministerul Culturii pentru a sensibiliza autorităţile în scopul reabilitării şi conservării culelor din ţară. Acest lucru este foarte important pentru judeţul Gorj în contextual în care, în Oltenia, sunt cele mai multe cule. “Am fost fericit aici la Târgu Jiu când am aflat că două dintre ele au finanţare deja pentru restaurare. Lupta o voi duce mai departe şi mă voi opri în momentul în care ultima dintre cule este şi ea restaurată. Prin acest manifest sper că se vor sensibiliza să facem odată ceva cu ele pentru că, din an în an arată mai rău, mai jalnic, mai dureros. Am până acum circa 600 de semnături. Dacă este nevoie, expoziţia o duc şi al Cotroceni să stea acolo până se va trezi cineva pentru a reabilita culele”, a declarat arhitectul Pavel Popescu. 

Expoziţia a fost vizitată şi de elevi de liceu, care au semnat şi ei manifestul pentru conservarea culelor. “Am venit cu elevii claselor a XI-a şi a XII-a, secţia Arhitectură. Este o expoziţie de înaltă clasă, elevii au ce să vadă, sunt foarte multe clădiri vechi pentru care arhitecţii au redat fiecare detaliu. Manifestul pe care îl semnăm şi noi este un semnal de alarmă pentru reabilitarea acestor monumente”, a spus Ana-Daria Ionescu Haidău, profesor la Liceul de Artă “Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu.

ISTORIC

Cula este un tip de construcţie semifortificată şi este întâlnită cu precădere în regiunea de deal a Olteniei. Culele erau locuinţele boierilor şi au fost construite în vederea apărării avutului şi vieţii membrilor familiilor împotriva invaziilor jefuitorilor de origine otomană.

Vizualizări: 192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: