Manţog suspectează sindicatele lui Condescu de o apropiere faţă de PSD

La câteva zile după ce sindicatele conduse de Marin Condescu au dat publicităţii un comunicat prin care se plângeau de "epurările politice" din minerit şi energie, vizaţi fiind în special democrat-liberalii din judeţ care gestionează politic aceste domenii, fostul şef al PDL Gorj, Ionel Manţog, a ieşit ieri la rampă cu o serie de precizări pe această temă. Fostul şef al portocaliilor nu prea înţelege cum de au ajuns sindicaliştii să se plângă de asemenea lucruri, în condiţiile în care PSD a schimbat până la nivel de portar în instituţiile pe care le coordonează şi nimeni nu i-a mai acuzat pe social-democraţi de "epurari". Comunicatul emis de Federaţia Naţională Mine Energie la sfârşitul săptămânii trecute nu a avut o logică anume în mersul jocurilor politice de la nivel de judeţ, mai nimeni neputând să (îşi) explice cum de au ajuns sindicaliştii lui Condescu să se plângă de "epurări", în condiţiile în care ei au fost cei care i-au susţinut pe actualii directori generali din minerit şi energie, iar numărul directorilor schimbaţi în minerit sau energie este cu mult mai mic decât cel al directorilor portocalii de şcoli care şi-au pierdut funcţiile vara aceasta. Inspectoratul Şcolar este doar un domeniu de sub tutela PSD în care s-au operat schimbări de acest gen şi pe care nimeni nu le-a mai scos în evidenţă în discuţiile publice.
 Ionel Manţog spune ca a avut o discuţie cu reprezentanţii sindicatelor miniere şi le-a adus la cunoştintă faptul că pesediştii au schimbat până şi portarii de la instituţii. „Am avut o discuţie cu sindicatele şi le-am spus că PSD schimbă până şi portari de la instituţi. La Direcţia Silvică s-au făcut schimbări, un consilier PNL de la Turburea este acum cercetat pentru că nu a votat cu candidatul PSD pentru funcţia de viceprimar, directorii de şcoli, membri ai PD-L, au fost schimbaţi şi exemplele pot contiuna. În schimb, consilieri judeţeni ai PSD stau în SNLO când nu au nici o legătură cu mineritul. Şi aici vorbesc de Maioreanu. În aceste condiţii am avut o întâlnire la Arcani cu reprezentanţii sindicatelor din minerit şi energie. Le-am spus că dacă reprezentanţii PSD vor continua, vom fi obligaţi să trecem şi noi la schimbări”, spune Manţog. 
 
 Discuţiile cu Condescu....

 Democrat liberalul susține că poziția sindicatelor este destul de ciudată în condițiile în care nu reprezentanții acestui partid au făcut schimbări politice, ci PSD este cel care a ras cam tot ce nu era din ograda sa în domeniile pe care le girează politic prin oamenii săi. Manțog spune că a avut o discuție în biroul lui Marin Condescu pe această temă, a schimbărilor operate de PSD în instituțiile a căror conducere a preluat-o și că acesta pare a fi substratul comunicatului de presă. Manțog consideră că, în aceste condiții, în mod voluntar sau involuntar, sindicatele nu fac altceva decât să protejeze intenția PSD de a schimba totul până la nivel de portar. 
 „În loc să vedem că reacţia vine de la PSD, reacţia a venit de la sindicate. În mod involuntar sau voluntar sindicatele nu fac decât să protejeze politica PSD de a schimba totul până la portar”, a mai precizat Manţog. Democrat liberalul susţine că epurările politice în minierit şi energie s-au produs în anii trecuţi, atunci când liderii organizaţiei PD-L îşi pierdeau locurile de muncă de la SNLO sub domnia liberalilor şi a social-democraţilor, iar sindicatele lui Marin Condescu nu aveau niciun fel de reacţie publică.
 În replică, Marin Condescu spune că Federaţia Naţională Mine Energie nu a nominalizat niciun partid şi niciun politician în comunicatul său de presă, liderul sindical spunând că, în opinia sa, şi democrat-liberalii şi social-democraţii au părţi egale de vină pentru problemele actuale. 


Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: