Marcel Romanescu, atac la consilierii locali

Schimbare de atitudine a primarului Marcel Romanescu la împlinirea a şase luni de mandat. Primarul a încasat fără să riposteze în toată această perioadă, dar acum îşi reproşează că a fost prea conciliant. „Municipiul Târgu Jiu are foarte mult de suferit de pe urma orgoliilor şi a intereselor oamenilor politici”, susţine primarul într-o postare pe facebook.

Picătura care a umplut paharul pare să fie votul de respingere dat de consilierii locali pe un proiect de hotărâre care viza achiziţionarea unui teren pe strada Geneva, în vederea amenajării unei parcări. A doua zi după vot, terenul a şi fost cumpărat de un dezvoltator imobiliar, de la lichidatorul judiciar care îl scosese la licitaţie. „Avem dovada clară a faptului că, indiferent cât de mult te implici, de cât de mult eşti dispus să laşi de la tine, doar pentru ca lucrurile să se mişte spre bine în acest oraş, sunt încă persoane care aleg să-mi pună beţe în roate. Dacă cel afectat aş fi doar eu, Marcel Romanescu, lucrurile nu ar fi atât de grave. Efectele, însă, se revarsă asupra cetăţenilor şi acest fenomen nu mă lasă indiferent”, a scris primarul pe pagina de socializare. Romanescu susţine că s-a pierdut una din puţinele ocazii prin care putea fi fluidizat traficul în zona centrală.

Primarul a taxat şi comportamentul unor aleşi în timpul şedinţelor de consiliu local. Nu a spus la cine face referire, dar la ultima şedinţă a fost un schimb de replici între consilierul ALDE Eduard Lădaru şi un jurnalist. „Condamn limbajul vulgar, indiferent din partea cui vine”, a spus Romanescu. Acesta invită cetăţenii să participe în număr cât mai mare la şedinţele de consiliu local şi promite că va îmbunătăţi comunicarea primăriei cu publicul.

Vizualizări: 1,359

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: