Martori chemaţi degeaba în procesul unui fermier

Un localnic din Cruşeţ a venit miercuri la Tribunalul Gorj pentru a fi audiat ca martor într-un dosar instrumentat de DNA, dar instanţa nu a prea avut ce să îl întrebe întrucât omul nu avea nicio legătură cu dosarul respectiv. Ion Berbece a fost chemat ca martor din partea inculpatului Vasile Toma, fermierul din localitate trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi încasat ilegal subvenţii de la APIA împreună cu toată familia sa.

Avocatul acestuia a rămas surprins când l-a văzut pe martor în sala de judecată, el fiind nevoit să îi precizeze judecătorului de caz, la solicitarea, lui Toma, ceruse ca în faţa instanţei să se prezinte martorul Florin Berbece. La instanţă a ajuns însă Ion Berbece, care a menţionat că în sat sunt două persoane cu numele de Florin Berbece şi că nu înţelege de ce a fost tocmai el citat, mai ales că nu are nicio treabă cu dosarul. Omul a trebuit să se mai învoiască şi de la locul de muncă pentru a pierde o zi degeaba prin Târgu Jiu, instanţa reţinându-i datele de identificare şi trimiţându-l acasă.

În faţa instanţei a depus mărturie şi un alt localnic din Cruşeţ, un bătrân care avea mâna dreaptă în ghips, motiv pentru care, atunci când a jurat pe Biblie că va spune adevărul a folosit mâna stângă, procedura prevăzând că mâna dreapta este cea care se pune pe Cartea Sfântă.

Martorul a fost întrebat despre pământurile deţinute pe vremuri de un mare proprietar de terenuri din zonă, Bălăcioiu, şi dacă ştie cine a moştenit după Revoluţie acele terenuri întrucât Vasile Toma este acuzat că ar fi încasat subvenţii şi pentru o parte din aceste suprafeţe. Bătrânul din Cruşeţ a precizat însă că statul i-a confiscat lui Bălăcioiu totul în 1947, iar urmaşii săi ar fi murit cu mult înainte de 1989, aşa că pământul nu a mai putut fi retrocedat acestora.

O fostă noră a lui Bălăcioiu, Mitra, a fost şi ea audiată miercuri ca martor şi a povestit că soţul său avusese o înţelegere cu Toma pentru a-i vinde o suprafaţă de teren. Bărbatul femeii a murit însă la scurt timp după ce ar fi încheiat o înţelegere de mână cu actualul inculpat, fără să mai primească vreun ban de la acesta şi aşa lucrurile au rămas şi mai încurcate din acest punct de vedere. Toma nu s-a mai prezentat la proces de la primul termen în care a fost audiat în calitate de inculpat.

În dosar sunt trimişi în judecată şi funcţionari de la APIA Gorj, un primar din Dolj şi secretarul comunei Cruşeţ, dar la termenul de miercuri în faţa instanţei din cei nouă inculpaţi doar doi au mai venit pentru a asista la audieri, prezenţa lor nefiind obligatorie.

Vizualizări: 980

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: