Martorii lui Igeanu, audiați în procesul daunelor de 1 milion de lei!

Mai multe persoane au fost audiate ieri în calitate de martor la Tribunalul Gorj în procesul în care Constantin Mihail Igeanu solicită daune de un milion de lei și 7000 de euro statului român. El vrea banii respectivi pentru cele 9 luni petrecute în spatele gratiilor, când era considerat criminal pentru ca, de fapt, în cele din urmă să se demonstreze că altcineva a comis crima pentru care a fost el acuzat și arestat.

Tânărul din Roșia de Amaradia a venit ieri la Tribunalul Gorj la o zi după ce s-a întors acasă din Grecia, unde este la muncă din toamna anului trecut, când instanțele l-au găsit nevinovat. El a adus în fața magistratului de caz și mai multe persoane cu care lucrează în străinătate și care au putut depune mărturie în favoarea sa, pentru a demonstra că a fost la muncă în străinătate și, printre altele, a pierdut bani în perioada în care a stat pe nedrept în spatele gratiilor.

Adrian Oprița a fost unul dintre martorii audiați de instanță, el declarându-ne că, la început, Igeanu a fost considerat criminal nu doar de către anchetatori, ci și de către colegi de-ai săi de muncă, deși aceștia îl cunoșteau și erau convinși că tânărul nu ar putea face rău nimănui. „În Grecia l-am cunoscut, da, e adevărat, la muncă. La început toți l-au considerat vinovat, dar acum s-au mai schimbat lucrurile. Noi am venit aici să depunem mărturie în favoarea lui și sperăm să își dovedească nevinovăția. Avem încredere în el și sperăm să fie despăgubit pentru închisoarea pe care a făcut-o pe nedrept”, a spus martorul respectiv.

Un alt coleg al lui Igeanu, Gheorghe Bucșenaru, spune că l-a cunoscut pe acesta în munte, la lucru greu, și e convins că tânărul nu ar putea lua viața nici măcar la o găină, dar apoi la un om. „Munceam la săpoi în munte, o muncă grea, și acolo l-am cunoscut. Sper să-i dea Dumnezeu și să se facă dreptate că el nu e deloc un copil rău. Nu ar tăia nici un pui de găină de la el din curte, dar apoi să se gândească cineva că ar putea să omoare un om”, a spus bărbatul.

A pierdut bani în perioada de arest

Constantin Mihail Igeanu sau Țundrea II cum l-a mai botezat presa pentru că a făcut închisoare pe nedrept nu știa ieri prea multe despre ce s-a mai întâmplat în dosarul în care el a fost arestat pe nedrept, mai ales că venise acasă de o zi. A muncit la greci împreună cu mama sa, Sabina, care numai ea știe cât a pătimit în perioada anilor de procese pentru a dovedi nevinovăția băiatului. „Am avut speranță și înainte că va fi găsit nevinovat și că va ieși adevărul la lumina și așa sper și acum la acest proces. Eu cred că merită să fie despăgubit nu doar pentru că sunt eu mama lui, ci pentru că știu câte a îndurat și el și eu. Am muncit la greci, ca să fac rost de bani pentru  a scoate adevărul la lumină, numai eu știu câte toalete am spălat, iar efortul acela și chinurile lui cred că trebuie compensate într-un fel”, spune mama.

Avocatul lui Igeanu, Ionuț Lucian Dănău, nu consideră că ar fi motive ca statul să nu acorde despăgubiri în acest proces. Rămâne de văzut cât de mare va fi cuantumul acestora, cuantum care va fi suportat de bugetul de stat, nu de procurorul sau judecătorii care au decis în primă instanță arestarea preventivă a tânărului din Roșia de Amaradia. „În mod cert nu se pune problema să se piardă acest proces. Problema e doar a cuantumului despăgubirilor pe care le va aprecia instanța de judecată. Există deja precedente în țară pentru că erori judiciare sunt, iar statul român a oferit despăgubiri în aceste cauze. Am depus la dosar numeroase decizii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în acest sens și sperăm să se țină cont de ele”, a declarat avocatul Dănău.

Crima fără autor

Faptele pentru care Igeanu a fost arestat pe nedrept vreme de 9 luni au avut loc în vara lui 2010 într-un sat din Roșia de Amaradia. Un localnic a fost descoperit într-o dimineață fără suflare, înjunghiat, nu departe de casa sa, aflată însă într-un loc mai retras față de ulița satului. Anchetatorii nu au avut martori oculari, dar un bătrân din sat declarat cu tărie la acea vreme că el a comis faptele. Bătrânul și trei nepoți ai săi, printre care și Igeanu, au fost reținuți pentru 24 de ore, dar, ulterior, Igeanu a devenit ținta anchetatorilor deși era cel mai tânăr dintre suspecți și, după înfățișare, și cel mai nevinovat.

După 9 luni în care a stat în spatele gratiilor, Curtea de Apel Craiova a dispus punerea sa în libertate, între timp tânărul fiind trimis în judecată pentru omor. A și fost condamnat la închisoare la Tribunalul Gorj, dar, apoi, la Craiova a fost găsit nevinovat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anul trecut, în noiembrie, că nu el a comis crima. Anchetatorii gorjeni au redeschis anul acesta dosarul, în încercarea de găsire a adevăratului făptaș, dar, deocamdată, nu sunt semne că procurorii ar fi pe urma criminalului, acesta putând să sărbătorească liniștit în libertate și Paștele acesta.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: