Medic bătut de jandarmi: Păreau demenți

Un bărbat plin de vânătăi, medic pensionar, a depus plângere penală împotriva Jandarmeriei, după ce a fost lovit cu pumnii și cu picioarele și a fost târât la dubă. „Am fost batut bestial de jandarmi, târât la duba Jandarmeriei. Am venit în piață să protestez pașnic și la un moment dat un puști a furat gardul jandarmilor și mă amuzam, dar, rămânând singur, jandarmii m-au speriat, au dat cu spray-uri, am întins mâinile și m-au bătut bestial. La un moment dat m-am sprijinit, am simțit scuturile, m-au târăt la dubă, în timp ce mă târau la dubă, m-au lovit cu picioarele. Se văd leziunile pe care le am pe corp, de la picioarele jandarmilor, m-au lovit în zona capului în timp ce eram târât”, a spus Liciniu Miculeanu, joi, la Parchetul Militar.

Bărbatul a catalogat intervenția jandarmilor ca fiind una „absolut brutală”.

„Parcă erau demenți! Nu le-o iau în nume de rău, am depus cerere împotriva șefilor Jandarmeriei”, a adăgat el.

„Jandarmii i-am cunoscut la procuratură, unul avea 19 ani, unul avea 20 de ani, iar unul avea două zile, absolut neinstruiți! Puteau să omoare lumea (...) Eram cu mâinile sucite, la spate, în timp ce eram târâit alții mă loveau în cap și cu picioarele. Nu mi s-au dat gaze. Mi s-a făcut baie cu gaze, mi s-a dus un rând de piele”, a mai spus Liciniu Miculeanu.

El a adăugat că este medic pensionar din București și în prezent lucrează la o firmă. (A.A.)

Vizualizări: 3,847

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: