Mesajul transmis de colectivul Casei de Pensii după ce un angajat a fost găsit spânzurat

Vestea că un coleg de-al lor a decis să își pună capăt zilelor a căzut ca un trăsnet peste angajații Casei de Pensii Gorj. Astăzi, aceștia au transmis un mesaj plin de regrete, în memoria colegului care s-a spânzurat chiar în incinta instituției.


Gândurile angajaților Casei de Pensii s-au îndreptat spre familia celui decedat.
"Colectivul Casei Județene de Pensii Gorj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a colegului nostru Constantin Mija, iar gândurile noastre se îndreaptă în aceste momente spre familia, prietenii și toți cei apropiați lui. A fost un bun coleg și prieten, iar dispariţia lui atât de timpurie lasă un mare gol în viețile noastre.
Nu-l vom uita niciodată!
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i aibă în pază familia!", au transmis reprezentanții Casei de Pensii Gorj, într-o postare pe Facebook.

Cazul bărbatului care s-a spânzurat la locul de muncă a ajuns și în atenția Poliției, care a deschis o anchetă în acest sens.
"La data de 25 iulie a.c, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat în incinta unei instituții publice din Municipiul Târgu-Jiu.

La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care a efectuat manevrele de resuscitare, fiind constatat decesul bărbatului, în vârstă de 53 de ani.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă", a transmis IPJ Gorj.

Vizualizări: 3,186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: