Mineri cu pensie de 8.000 de lei

Mii de dosare de pensionare au fost recalculate, la nivelul județului Gorj, și multe pensii au crescut în această perioadă. Sunt foști mineri care au acum pensie de 8.000 de lei brut. Mulți pensionari au beneficiat în aceste luni de majorări substanțiale la sumele pe care le primesc de la stat.

Ioana Talău, șefa Casei Județene de Pensii Gorj, a explicat că au fost recalculate peste 6.000 de dosare de pensie și urmează încă 4.000 până la finalul acestui an.

Sunt deja multe dosare în așteptare de la dascăli care vor să iasă la pensie. “Toate prevederile legislative ne-au obligat să intrăm pe 6.000 de dosare în situația în care suntem aceiași oameni. A trebuit să rezolvăm și cazurile noi, dosarele noi și pe cei care au venit să le recalculăm pensiile. Suntem într-o situație în care am terminat minerii, tot ce aveam legislație rapidă. Încercăm să ajungem la zi cu cazurile noi, la începutul lui august, toată populația din învățământ care a îndeplinit condiții de pensionare a depus dosarele de pensionare. Le vom rezolva până la sfârșitul anului”, a explicat Ioana Talău.

Directoarea Casei de Pensii Gorj a mai adăugat și faptul că minerii au avut de câștigat odată cu aceste reevaluări ale dosarelor. Sunt pensii care aproape că s-au dublat, a declarat Ioana Talău, la TV Sud: „Mai avem 4.000 de recalculări, cu vechime, cu adăugire de vechime, de spor de vechime. Vrem să le lucrăm până la sfârșitul anului pentru că s-ar putea să intrăm, de la anul, pe alte modificări legislative. Toate modificările din ultimii doi ani au fost în favoarea cetățenilor. Am avut situații când pensiile s-au dublat. Sunt persoane care au 8.000 de lei pensia, din minerit. Majoritatea au avut o creștere de până la 40-45% maximum. Sunt persoane din minerit care ajung cu pensiile, la brut, la 8.000. Ajung cu niște creșteri enorme”. (M.M.)

Vizualizări: 11,343

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: