Minerii electrocutaţi, transferaţi în Belgia cu o aeronavă Spartan - VIDEO

Ministerul Sănătăţii a anunţat că cei doi muncitori de la Cariera Pinoasa a Complexului Energetic Oltenia, care au fost electrocutaţi sâmbătă la locul de muncă, vor fi trataţi la Grand Hopital de Charleroi (GHdC) din Belgia. Transferul a fost efectuat luni cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale, pacienţii fiind supravegheaţi pe parcursul transportului de un echipaj al SMURD Bucureşti.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a reuşit să urgenteze întocmirea hârtiilor necesare la spitalele din Bucureşti unde erau internaţi minerii Fudulache şi Grivei, iar familiile, cu sprijinul deputaţilor Dan Vîlceanu şi Pavel Popescu, au reuşit să obţină acceptul spitalului din Belgia. Iniţial, medicul electricianului internat la Spitalul Floreasca a refuzat să semneze scrisoarea medicală, cel de la Spitalul de Arşi fiind mai cooperant.

Cei doi electricieni ai Complexului Energetic Oltenia au arsuri grave pe mâini şi pe faţă, după ce transformatorul de 6.000 V la care lucrau a făcut flamă. Este vorba despre Gheorghe Fudulache (40 de ani) şi Emanoil Grivei (48 de ani).

Ministerul Sănătăţii a încercat să îi transfere la Viena, a obţinut acceptul de la clinica AKH, dar familiile au optat pentru Charleroi, se arată în comunicatul ministerului. Urmare a acestei solicitări, echipele medicale din cele două unităţi sanitare la care erau internaţi cei doi au analizat situaţia medicală a pacienţilor şi au aprobat transferul la Grand Hopital de Charleroi (GHdC) din Belgia, în cursul zilei de luni fiind îndeplinite toate procedurile de transfer.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a plecat din Bucureşti la 16.30, iar cei doi pacienţi au fost însoţiţi de câte un membru al familiei. Tratamentul este unul de durată, astfel că familiile vor avea nevoie de sprijinul Complexului Energetic Oltenia şi al sindicatelor.

Galerie foto



Vizualizări: 4,609

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: