Minerii protestează şi fără autorizaţie

Primarul din Târgu Jiu Florin Cârciumaru a declarat ieri la un post de radio că nu va autoriza pichetările minerilor la sediile CEO şi Diviziei Miniere, din cauză că săptămâna viitoare sunt Zilele oraşului. Liderul de sindicat Marin Condescu anunţase intenţia de a picheta zilnic, începând de luni, 20 mai, cele două sedii, cu 300 de mineri. Condescu a declarat astăzi că a vorbit cu primarul Florin Cârciumaru, care i-a spus că a fost un punct de vedere personal, nu unul al primăriei. Am depus solicitare pentru autorizarea protestelor. Dacă nu vom ajunge la o înţelegere, ne asumăm amenda, a spus Condescu. Preşedintele FNME a precizat că sindicaliştii vor renunţa la proteste dacă administraţia va renunţa la tăierea abuzivă a salariilor.

În afară de pichetările din Târgu Jiu, sindicaliştii din minerit şi energie mai au un protest în desfăşurare, cel de la sediul ANRE din Bucureşti, unde astăzi este a treia zi de pichetare.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: