Minerul proxenet Bejinaru, 7 ani cu executare!

Magistrații gorjeni au pronunțat joi verdictul pentru fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia acuzat de proxenetism și arestat preventiv încă de la 1 august 2014, când a fost prins în flagrant de ofițerii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT Târgu Jiu. Aristică Benoni Bejinaru ar urma să stea 7 ani în spatele gratiilor, pedeapsa dispusă de judecători fiind egală cu cea primită în trecut de un individ din Rovinari care a răpit o minoră și a ținut-o captivă prin pădure, amenințând că o violează și îi ia viața.

În cazul proxenetului ce figura ca lăcătuș pe statele de plată ale carierei Roșiuța, cu complicitatea șefilor de aici, capetele de acuzare formulate în cazul său au fost mai multe, pentru fiecare dintre ele judecătorii dispunând pedepse în conformitate cu actuala legislație, în final toate perioadele de detenție fiind contopite într-una singură, respectiv cea de 7 ani. „Condamnă inculpatul Bejinaru Aristică Benoni, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. (…) Condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. (…) Condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (6 acte materiale). (…) Contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (respectiv două pedepse de 3 ani) de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare. (…)Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, începând cu 01.08.2014, până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpat”, a stabilit instanța.

Pedeapsa complicelui
Un complice al proxenetului a primit și el o condamnare cu executare, dar și o achitare pentru unele din capetele de acuzare formulate la adresa sa, bărbatul fiind și el în arest la domiciliu, perioadă care este considerată ca parte executată din pedeapsa decisă de magistrați, el fiind și recidivist. „Achită inculpatul Bejat Muja Casian pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane(…), condamnă inculpatul Bejat Muja Casian, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de minori. (…)Condamnă inculpatul Bejat Muja Casian, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de proxenetism (3 acte materiale). (…)Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 din OUG 195/2002, stabilită prin sentinţa penală nr. 62/07.03.2013, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 594/263/2013, definitivă prin nerecurare la data de 22.03.2013. (…)Contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite ( respectiv pedeapsa de 2 ani şi cea de 8 luni) de 10 luni şi 20 de zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare. (…)Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, începând cu 01.08.2014, până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpat.

Despăgubiri
În dosar a fost condamnată și o femeie, o mehedințeancă din comuna Corcova, Delia Georgeta Stoiceanu, care a primit o condamnare de 2 ani cu suspendare și obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității la primăria din localitatea de domiciliu. Magistrații au stabilit ieri și cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le suporte cei doi proxeneți față de fetele pe care le-au obligat să se prostitueze în cluburi de pe litoral sau în străinătate, unele dintre ele fiind minore. „Obligă inculpaţii Bejinaru Aristică Benoni şi Bejat Muja Casian, la plata către partea civilă Boulescu Elena Denisa a sumei de câte 2.000 euro, cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul Bejinaru Aristică Benoni către partea civilă Botescu Eugenia Cornelia a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale. În baza art. 453 Cod procedură civilă, obligă inculpatul Bejinaru Aristică Benoni, la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă Botescu Eugenia Cornelia”, a decis instanța, verdictul putând fi contestat. Bejinaru mai are de achitat 20.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, iar complicele său 10.000 de lei în timp ce în cazul lui Stoiceanu cuantumul cheltuielilor judecătorești a fost stabilit la 5000 de lei.

Vizualizări: 1,349

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: