Mini-spital la Ţicleni. Când îşi va deschide porţile!

Veşti bune pentru cetăţenii oraşului Ţicleni. Primarul Constantin Radu a anunţat că de luna viitoare va fi deschisă o nouă clinică în oraș, în care se vor putea face chiar şi internări de zi. În cadrul acestei unități medicale vor exista cabinete de specialitate unde cetăţenii din localitate își vor putea trata afecţiunile. Unitatea va colabora cu Casa Județeană de Asigură de Sănătate (CJAS) Gorj.

Clădirea în care își va desfășura activitatea clinica privată a fost reabilitată de autoritățile locale din Țicleni, cu acest scop, de realizare a unui centru de investigații medicale pentru cetățenii din oraș. Imobilul a fost concesionat unui medic din Craiova care plătește redevență la primărie.
Investiția este una importantă pentru cetățenii din localitate, care vor putea beneficia chiar și de spitalizare de zi. "Un lucru benefic pentru cetățeni este clinica la care o să-i dăm drumul luna viitoare. Am înțeles de la doamna doctor că va avea contract cu Casa de Asigurări și punem în funcțiune și această clinică cu internare de zi, cu fizioterapie, cu analize ecografie și tot ce trebuie. Clinica este situată lângă Centrul de Permanență, mai sunt și doctori de familie acolo. Vrem să facem o bază foarte mare pentru tratamente și pentru vindecarea oamenilor bolnavi din localitatea noastră", a declarat Constantin Radu, primarul orașului Țicleni.
Autorităţile locale spun că investiția pe care au făcut-o în reabilitarea clădirii o vor amortiza în următorii ani din taxa de concesiune. "Avem într-un cabinet recoltări de analize, în altul ecografie, într-un salon avem paturile pentru internarea de zi. Vine persoana respectivă dimineaţa şi pleacă seara cu toată investigaţia făcută. Clădirea am scos-o la licitaţie, a venit o doamnă doctor din Craiova care plăteşte redevenţă 3500 lei pe lună. În 24 de ani noi trebuie să amortizăm această investiţie. Va fi ca un mini spital cu internare de zi", a explicat primarul Constantin Radu.
Autorităţile locale au realizat inclusiv sistemul de canalizare pentru clinica ce va deservi locuitorii din oraş.

Galerie foto



Vizualizări: 4,288

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: