Ministerul Economiei a decis alte disponibilizări în Gorj

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a elaborat un proiect de act normativ prin care sunt prevăzute în acest an disponibilizări colective la şase companii aflate în subordinea ministerului, urmând a fi concediaţi 1.480 de angajaţi.

De la Complexul Energetic Craiova vor fi daţi afară 250 salariaţi, de la Complexul Energetic Turceni - 200 angajaţi, iar de la Complexul Energetic Rovinari - 30 angajaţi.

"Scopul prezentei hotărâri a Guvernului constă în eficientizarea activităţii operatorilor economici din domeniul energetic", se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Suma care va fi cheltuită de la bugetul de stat pentru a suporta aceste disponibilizări este de 12,64 milioane lei, se mai arată în documentul citat.

Potrivit documentului citat, obiectivele principale ale acestor programe de restructurare sunt reducerea, în continuare, până la eliminare, a pierderilor din exploatare,  obţinerea unei competitivităţi reale în condiţiile unei pieţe libere, atenuarea impactului social, eficientizarea actului managerial, utilizarea mai bună a potenţialului uman şi tehnic existent, diminuarea cheltuielilor financiare şi impact pozitiv asupra mediului de afaceri.

ORDONANŢĂ

Toate cele aproape 1.500 de persoane care vor fi concediate vor beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii  naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: