Ministrul Agriculturii a vizitat două ferme din Gorj

Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Silviculturii, a fost în Gorj pentru a participa la o întâlnire cu agricultorii și fermierii din zonă, după care a vizitat două ferme din județ. Ministrul a ajuns în satul Gornăcel la o fermă de bovine Angus dar și la Turceni la o fermă de pui în jurul căreia s-a dezvoltat un business mai complex.
Ministrul le-a vorbit fermierilor despre susținerea sistemului zootehnic.
"O afacere de familie a soților Mădălina și Daniel Popescu și o frumoasă comunitate din satul Gornăcel, din județul Gorj, dezvoltată în jurul unor oameni care produc hrană românească. O fermă care integrează producția vegetală în zootehnie, procesează materia primă obținută și oferă produse românești de calitate, cu eticheta curată, în magazinul deschis în Târgu Jiu. Satele României au nevoie de astfel de investiții și îi încurajez pe toți cei care doresc să pornească sau să dezvolte afaceri în agricultură să acceseze măsurile de sprijin finanțate din fonduri europene pentru dezvoltarea zonei rurale!România reală are nevoie de finanțare, de drumuri, de rețele de apă și canalizare, de sprijin pentru a se dezvolta. Rolul nostru este să ne asigurăm că proiectele de investiții în satele României vor continua”.
Florin Barbu a vorbit pe pagina de socializare despre o familie din Turceni care a creat un model de afacere, dar și un brand local.
"După 22 de ani de muncă si investiții, în județul Gorj, o familie de români întreprinzători a creat un model de business care include o fermă de găini ouătoare, cinci magazine, o autoservire și o cofetărie unde prăjiturile sunt făcute cu ouă din fermă. Marigab Com SRL este o afacere de familie cu peste 250 de angajați, cu o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de euro.Am vizitat ferma de găini ouătoare, din orașul Turceni, cu o capacitate de 10.000 de păsări și o producție de circa 250 de mii de ouă lunar. Este una dintre investițiile care mă fac să spun cu mândrie că am reușit să dezvoltăm sectorul avicol și să aducem în magazine și supermarket-uri ouă si carne de pui crescuți în fermele din toată țara. Trebuie să avem grijă de ai noștri, să avem grijă de micile afaceri care produc românește și dezvoltă comunitățile locale."
Vizualizări: 972
Distribuie Trimite pe WhatsApp