Ministrul Justiției, în Gorj

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a fost prezent la Târgu Jiu pentru a participa la evenimentul aniversar dedicat celor 150 de ani de la înființarea Baroului Gorj, unul dintre cele mai importante momente din istoria avocaturii locale.
Cu acest prilej, la Tribunalul Gorj a avut loc, în cursul zilei de astăzi, o ceremonie oficială de dezvelire a unei plăci aniversare memoriale.
La eveniment au participat Ministrul Justiției, Radu Marinescu, și secretarul general al Ministerului Justiției, gorjeanul Radu Teodorescu, alături de reprezentanți ai Baroului Gorj și ai instanțelor locale.
„Placa reprezintă un moment comemorativ al tradiției în avocatura gorjeană și de o importanță însemnată pentru colegii noștri, juriști remarcabili, care și-au dedicat zeci de ani din viață apărând drepturile gorjenilor”, au transmis reprezentanții Baroului Gorj.
Manifestările dedicate aniversării continuă mâine, când la Târgu Jiu va avea loc o amplă conferință juridică, ce va reuni decanii mai multor barouri din țară.
În cadrul evenimentului, diverși speakeri vor aborda teme de actualitate din domeniul dreptului.
Se anunță o prezență numeroasă din partea avocaților gorjeni, conferința devenind un punct de întâlnire important pentru profesia juridică din România.
Vizualizări: 1,051
Distribuie Trimite pe WhatsApp