Ministrul Miruță va audita companiile de stat. Unele vor fi vândute pe bursă

Ministerul Economiei, deputatul de Gorj Radu Miruță,anunță vânzarea pe bursă a unor pachete de acțiuni ale unor companii de stat. Ministrul Radu Miruță a spus, într-o intervenție televizată, că va face  un audit al companiilor de stat.

Miruță a explicat că auditul va fi realizat de specialiști pe domenii, care vor analiza fiecare companie în parte și vor propune măsuri concrete de îmbunătățire a performanței. Cu toate acestea, nu toate companiile de stat vor putea fi listate la bursă.

„Nu toate pot fi listate. Sunt companiile din zona asta de armament. Sunt niște lucruri strategice. Niciuna dintre ele nu va fi cu pachet majoritar în altă parte, va fi cu un pachet minoritar”, a precizat ministrul, întrebat dacă are în vedere listarea unor firme pe piața de capital.

Acesta a subliniat că, în opinia sa, listarea pe bursă poate aduce beneficii semnificative, precum obligații sporite, transparență și un grad mai ridicat de responsabilitate în fața acționarilor. El a adăugat că, în multe cazuri, listarea la bursă a dus la o creștere a eficienței și a randamentului companiilor.

„Listarea la bursă aduce un pic de obligații suplimentare, aduce o transparență, aduce o obligație față de acționari. S-a dovedit că, în cele mai multe situații, listarea la bursă a crescut eficiența companiei, a crescut randamentul, pentru că ești un pic mai mult luat la întrebări”, a spus Radu Miruță.

Cu toate acestea, ministrul a insistat că nu va propune listarea companiilor strategice sau a celor unde statul nu poate păstra controlul. „Niciuna strategică, niciuna pentru care propunerea economică nu e indicată și niciuna în care statul român să nu aibă control”, a precizat el.

 

Vizualizări: 1,130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: