Minprest a desfiinţat un post să scape de director

Conducerea Minprest a pus în aplicare noua organigramă a instituţiei. Aceasta vizează înfiinţarea a trei noi compartimente şi desfiinţarea postului de director economic în favoarea celui de contabil şef. Lui Dumitru Corcoveanu, cel care a ocupat funcţia de director economic, i s-au propus alte două posturi, însă nici una dintre cele două variante nu a fost pe placul acestuia.

Conducerea societăţii prestatoare de servicii Minprest a finalizat organigrama instituţiei. Aceasta prevede noi compartimente. Este vorba despre Compartimentul Audit, Compartimentul IT şi Biroul de Dezvoltare. Odată cu aprobarea noii organigrame a fost desfiinţat postul de director economic ocupat de către Dumitru Corcoveanu. Potrivit conducerii Minprest, lui Corcoveanu i-au fost propuse alte două funcţii, însă ambele au fost refuzate. “Prin noua organigramă a Minprest a fost desfiinţat postul de director economic. I-am propus domnului Corcoveanu o funcţie de economist în cadrul unităţii sau funcţia de adjunct şef Secţie Motru. Ambele propuneri au fost refuzate. În momentul de faţă, analizăm situaţia dumnealui”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul general Minprest.

În acelaşi timp organigrama prevede înfiinţarea unui post de contabil şef, post care va fi scos la concurs săptămâna viitoare. “Vom organiza concurs pentru postul de contabil şef săptămâna viitoare. Îşi pot depune dosarele atât angajaţii instituţiei cât şi persoane din afară”, a precizat Giorgi.

În prezent, conducerea Minprest este exercitată de directorul general şi de directorul adjunct, Alin Văcaru, instalat în funcţie săptămâna trecută.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: