Mirfo vrea să lucreze în proiectele Ford şi Nabucco

Cei 450 de angajaţi de la Mirfo Industries SA vor sărbători azi Ziua Constructorului de Maşini, fiind printre puţinii salariaţi din România care au mai rămas activi în acest domeniu. Directorul general executiv Mihai Lungescu spune că unitatea a reuşit să se modernizeze în ultimii ani şi să facă faţă cerinţelor de pe piaţă, printre realizările anilor 2007 şi 2008 numărându-se două prese hidraulice de 3000 tone forţă, cu o suprafaţă de lucru de până la 30 mp, presele respective fiind considerate unicat în România." Peste 80 % din produsele MIRFO au luat calea exportului în Germania, Italia, Austria, Franţa, Belgia, Spania, Turcia, Egipt, Columbia, SUA, Thailanda, Anglia, Emiratele Arabe Unite, Iordania, China şi Pakistan. În ultimii cinci ani s-au investit sume importante în modernizarea şi creşterea eficienţei sectorului de debitare oxigaz, unde MIRFO, în premieră naţională, a conceput şi realizat maşini pentru debitat oxigaz cu comandă numerică, model MDO 250 CNC. Sectorul de prelucrări mecanice s-a dotat cu centre de prelucrare cu comandă numerică de mare productivitate iar necesarul de scule a fost completat cu scule aşchietoare performante. Sectorul de vopsitorie s-a dotat cu echipamente de pulverizare de ultimă generaţie, care reduc poluarea cu 50 % iar consumul cu 30% faţă de sistemele clasice de vopsire. Sectorul activităţii de control tehnic de calitate s-a dotat cu aparate şi instrumente de ultimă generaţie, utilizate pentru un control riguros. Sectorul de transport uzinal s-a completat cu motostivuitoare şi cărucioare industriale iar manipularea şi transportul pieselor şi materialelor se face cu poduri acţionate prin telecomandă de la sol", spune directorul Mihai Lungescu atunci când vine vorba despre investiţiile făcute în modernizarea fabricii.
 Ziua Constructorului de Maşini coincide pentru Mirfo SA cu împlinirea a 33 de ani de existenţă a societăţii, directorul Mihai Lungescu spunând că societatea doreşte să se implice de acum încolo în proiectul Nabucco, dar şi în accesarea de fonduri europene cu care să modernizeze utilajele pe care le are în dotare sau să achiziţioneze altele noi. De asemenea, Lungescu spune că Mirfo doreşte să se implice şi în dezvoltarea proiectului Ford la Craiova, liniile tehnologice din Bănie având nevoie de modificări care pot fi realizate cu ajutorul societăţii din Târgu Jiu, societate pentru care exportul rămâne o prioritate. " Pentru 2009, MIRFO şi-a propus extinderea activităţii de producţie prin participarea la obiectivele de investiţii ale României, în cadrul proiectul Nabuco, la care ţara noastra este co-partener, participarea la procesul de modernizare şi retrofitare a liniilor de fabricaţie ale firmei Ford Craiova, tratative de execuţie construcţii sudate pentru domeniul maritim, dezvoltate prin Ministerul Apărarii Franceze, fabricarea altor prese de mari puteri, lărgirea gamei de utilaje de concasat-sortat materiale de balastieră precum şi prese de îndoit ţevi de mari dimensiuni pentru transportul combustibililor lichizi/ gazoşi", mai menţionează Lungescu.
 


Vizualizări: 308

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: