MITING cu 5.000 de oameni! Acordul sindicate – CEO, atacat!

Acordul semnat între sindicatele şi administraţia din Complexul Energetic Oltenia nu poate fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, a explicat inspectorul şef George Romanescu. În plus, potrivit legii, drepturile angajaţilor dintr-o companie nu pot fi puse într-un astfel de acord, ci doar într-un Contract Colectiv de Muncă. Deşi este prezentată ca o înţelegere favorabilă, în realitate angajaţii din CEO pierd biletele de odihnă şi din prime, iar cei 2.000 de concediaţi vor pleca acasă cu mâinile-n buzunarul gol. Sindicaliştii de la Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) şi Univers vor ataca acest acord pe care-l consideră nelegal.

Potrivit legii, acorduri pot fi încheiate în baza art. 153 din Legea nr. 62/2011 de sindicate nereprezentative, dar recunoscute de angajator, iar contactul colectiv de muncă poate fi încheiat doar de organizaţii reprezentative. În plus, contractul colectiv nu poate fi substituit de un astfel de acord pentru că, potrivit legii, nu pot fi încheiate astfel de acorduri pentru relaţiile de muncă dintre părţi. Spre exemplu, un astfel de acord poate fi semnat în cazul în care sindicatele doresc să organizeze un eveniment social şi cer sprijin administraţiei. Sau vor un mijloc de transport şi administraţia se obligă, printr-un acord, să-i ajute să-l plătească. În nici un caz nu poate fi un acord pe drepturile salariale, interpretează liderii de la Univers şi FNME.

Ciurel, şeful sindicaliştilor

Directorul general Laurenţiu Ciurel şi lideri precum Gabriel Căldăruşe, Eugen Iovan sau Aurel Nanu Mic au căzut de acord asupra reducerii veniturilor angajaţilor din companie. Ciurel a numărat şi a aflat că a semnat un acord contestat cu reprezentanţii a 8.000 de oameni. În conferinţa de presă de prezentare a acordului, directorul Ciurel a făcut şi puţin sindicalism. El a declarat că cei care vor să aibă „drepturile“ din acel document au două variante: ori să se înscrie în sindicatele semnatare, ori sindicatele din care fac parte să adere la acest acord. „Orice fel de aderare viitoare la acest acord să se facă cu aprobarea lor expresă. Adică dacă vor mai exista solicitări ale altor organizaţii entităţi juridice sau a unor persoane, angajaţi, de a purcede spre acest acord să fie ori înregimentate sindical de partea unuia dintre sindicatele cu care se semnează ori să fie aprobată la nivelul conducerii dânşilor pentru a semna un adiţional şi de a completa lista cu alte sindicate“, a spus Ciurel.

Pentru această afirmaţie, liderul Constantin Mitrescu de la FNME spune că va depune plângere împotriva directorului Ciurel: „Orice discriminare este interzisă conform Codului Muncii. Vom face plângere penală pentru că a ieşit public şi a spus că vă dau drepturi salariale dacă treceţi la nu ştiu ce sindicate. Domnul Ciurel a făcut şi face imixtiune în rândul organizaţiei sindicale“.

Sindicalistul Constantin Creţan îi numeşte „trădători“ pe cei care au semnat acordul şi spune că oamenii pierd circa 5.000 de lei. Aurel Nanu Mic, lider sindical la Craiova II, a declarat că nu este trădător pentru că a avut mandat de la colegii săi să semneze acordul.

Pierderi atacate

Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, spunea că acest acord va suplini lipsa unui contact colectiv de muncă. „Între administraţie şi zece sindicate s-a semnat un acord care să suplinească lipsa unui contract colectiv de muncă începând cu data de 20 februarie. Au împreună 8.000 din cei 17.300 de salariaţi“, a spus Ciurel.

George Romanescu, inspectorul şef al ITM Gorj, a spus că acest acord nu poate fi înregistrat la ITM şi că orice neregulă semnalată de angajaţi trebuie soluţionată de instanţă şi nu de instituţie. Acest acord a fost legalizat ieri de notarul Nicolae Popescu Bejat. Sindicaliştii de la FNME şi Federaţia „Univers“ atrag atenţia că prin acordul semnat de sindicaliştii de la SMEO şi alţii, salariaţii pierd multe drepturi. Ei enumără lipsa protecţiei în cazul disponibilizării colective sau individuale, reducerea primei de vacanţă cu circa 1.600 de lei, neacordarea cotei de combustibil, reducerea primelor ocazionale cu 250 de lei sau neacordarea biletelor de tratament. Zilele de concediu au rămas aceleaşi, deşi Ciurel spunea că un miner are concediu cât un judecător de la Curtea Constituţională. Dar are o înţelegere cu sindicaliştii: „Au rămas aceleaşi zile de concediu cu promisiunea organizaţiilor sindicale de a analiza atent posibilitatea reglării acestor zile pe anul trecut pentru a uniformiza concediile în aşa fel încât aceleaşi categorii de personal să beneficieze de acelaşi număr de zile concediu“, a explicat directorul Ciurel. Totodată, FNME şi Univers au sesizat, ieri, ITM Gorj asupra încheierii acestui acord ce nu poate stabili drepturile unor salariaţi, acestea putând fi adoptate doar printr-un Contract Colectiv de Muncă.

MESAJ

Sindicaliştii Adrian Marciuc, Dan Pîrvulescu şi Constantin Mitrescu spun că acest acord este nul şi va fi atacat pentru că este obligatorie semnarea unui CCM. Ei fac apel la oameni să participe joi la mitingul din Piaţa Prefecturii şi „să nu cedeze presiunilor Directoratului şi a sindicatelor aservite“.

MITING

Liderii de la FNME şi Univers au depus ieri la Primăria Târgu Jiu cerere pentru autorizarea unui miting de protest cu 5.000 de oameni joi, la ora 17.00 în Piaţa Prefecturii.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: