Salariaţii, trădaţi de lideri! Acordul cu administraţia CEO, semnat!

Administraţia Complexului Energetic Oltenia a reuşit să spargă unitatea sindicală şi a semnat duminică acorduri cu câteva sindicate. Deşi acestea nu reprezintă majoritatea salariaţilor, conducerea CEO va folosi acordurile pentru a suplini lipsa unui contract colectiv de muncă şi a trece la concedieri colective fără plăţi compensatorii şi tăieri masive de drepturi. Liderii sindicali s-au asigurat doar că vor încasa la timp cotizaţia. În paralel, federaţiile sindicale reprezentative anunţă un nou miting de amploare pentru joi, când cinci mii de mineri şi energeticieni vor protesta pentru a patra oară în acest an.

Liderii de sindicat Gabriel Căldăruşe, Aurel Nanu Mic, Eugen Iovan şi alţi câţiva cu 10-20 de membri de sindicat au semnat duminică acorduri cu directorul general executiv al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Pierderile de drepturi sunt semnificative, iar cei trei mii de salariaţi care vor fi concediaţi nu mai au nicio protecţie.

Gabriel Căldăruşe, liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), nu vede unde este trădarea. „Este o formă de protecţie până la încheierea unui contract“, a declarat presei preşedintele SMEO. Acordul este valabil până la 31 decembrie 2015. Administraţia răspândeşte ideea că puţinele drepturi rămase în acord, cum ar fi de exemplu prima de Paşti, vor fi acordate doar salariaţilor înscrişi în sindicatele semnatare, iar ceilalţi, deşi sunt majoritari, nu mai primesc nimic. Legea interzice discriminarea în funcţie de apartenenţa sindicală, dar instituţiile statului s-au dovedit deja incapabile să îi protejeze pe salariaţii CE Oltenia de abuzurile administraţiei.

Trădarea, legalizată în CEO

Acordul, valabil în 2015 dacă nu intervin „clauze mai favorabile“, reglementează în primul rând faptul că administraţia va reţine cotizaţia sindicală de la salariaţi. Salariaţii nu trebuie să vorbească despre drepturile lor. Mai mult, sindicaliştii nu pot declanşa conflicte colective de muncă. „Pe perioada aplicării prezentului acord organizaţiile sindicale se angajează să nu declanşeze conflicte colective de muncă“, se arată în document. „În cazul declanşării grevei, organizatorii acesteia împreună cu conducerea subunităţilor au obligaţia ca pe durata acţiunii să protejeze bunurile şi să asigure funcţionarea continuă a instalaţiilor şi utilajelor a căror oprire sau nesupraveghere ar putea constitui un pericol pentru viaţa şi sănătatea salariaţilor şi/sau ar cauza pagube ireparabile“, se mai arată în acord.

Salariaţii, puşi să-şi aleagă un spor

Sporurile rămân cam aceleaşi de anul trecut, dar salariaţii nu mai au dreptul la toate, ci pot să-şi aleagă unul!!! Rămân sporurile de vechime de minim 11% şi maxim 25% şi fidelitate de 1 şi 10%. „Salariaţii nu pot beneficia concomitent de spor de fidelitate şi spor de carieră sau spor de periculozitate“, se arată în acord. Sporul de carieră este de 10% şi se acordă minerilor de la Peşteana, Roşiuţa, Husnicioara, Roşia şi Lupoaia. Sporul de periculozitate este de 20% pentru subteran, 15% pentru carieră şi 10% pentru salariaţii de căi ferate uzinale.

Minerii de la Tehomir vor primi şi un spor de front de 20%, şefii de echipe 5% şi 10% spor de radiaţii. Indemnizaţia de conducere nu se cunoaşte, ea aplică conform deciziei Directoratului. Şefii mai au şi un spor de mobilitate de 1-5% şi de 1-5% spor de confidenţialitate. Cei din termocentrale vor avea spor de tură de 5,5%. Cei care vor lucra sâmbăta primesc 75% din salariul de bază şi 100% în zilele de duminică şi sărbători legale.

Pierd bilete de odihnă şi concediu

Angajaţii vor primi tichete de 700 de lei pentru Paşti, tot atât şi de Ziua meseriei şi tichete cadou de 550 de lei de Crăciun. Prima de vacanţă de minim 3.000 de lei va fi transformată într-un adaos de 250 de lei lunar, la salariu. Cota de combustibil, despre care nu se ştie cât este, se dă doar dacă situaţia financiară a companiei va permite acest lucru. Biletele de odihnă nu se vor mai da, ci doar de tratament şi numai la Săcelu. Va fi acordată, potrivit acestui acord, o indemnizaţie de concediu ce reprezintă media drepturilor salariale din ultimele trei luni. De asemenea, concediul de odihnă este între 21 şi 28 de zile în funcţie de vechime. Cele 28 de zile sunt pentru cei care au peste 20 de ani de muncă. Marea problemă este la concediul suplimentar, acordat celor care lucrează în condiţii grele. Se precizează că beneficiază de un concediu suplimentar între 3 şi 10 zile, ceea ce permite administraţiei să ofere minimul. Potrivit vechiului contract, angajaţii aveau 9 zile de concediu suplimentar.

Lăsaţi pe mâna administraţiei

Cert este că cel puţin 2.000 de persoane, câte spune administraţia că va da afară de la 1 iunie, sunt lăsate la mâna lui Laurenţiu Ciurel. În acest acord există o singură frază rătăcită, care nu ajută în nici un fel oamenii în caz de concediere colectivă: „Părţile convin, în situaţia efectuării de disponibilizări de personal să întreprindă în comun toate demersurile la Guvernul României pentru ca salariaţii disponibilizaţi să beneficieze şi de compensaţii financiare din partea statutului român, altele decât ajutorul de şomaj“. Nicio frază despre salariile compensatorii oferite de administraţie. Conducerea a propus în aceste zile, la negocieri, un salariu pentru cei care mai au un an până la pensie, două pentru cei cu doi ani până la pensie şi şase, adică 10.000 de lei pentru celelalte categorii de personal disponibilizat. Ori în fostul CCM erau prevăzute 16 salarii.

Sindicalistul Constantin Mitrescu acuză de trădare liderii sindicali şi avertizează că un contract colectiv de muncă tot trebuie semnat. De asemenea, el atrage atenţia că aceşti lideri s-au descotorosit de 2.000 de oameni. „Ei au semnat exact ce a vrut Ciurel. Fără un contract colectiv nu se poate şi o să vedeţi că un contract se va încheia. Ei spuneau că nu semnează nimic dacă pierd angajaţii şi exact asta au făcut. Dar cel mai grav este că ei lasă 1.900-2.000 de oameni fără protecţie“.

conflicte_de_munca_si_liber_la_ocncedieri

PROPUNERI

Propunerile FNME şi UNIVERS sunt menţinerea primei de vacanţă şi a celor ocazionale la nivelul lui 2014, menţinerea câştigului mediu la nivelul lui 2014 plus o indexare de 2,2% generată de creşterea productivităţii, un număr maxim de 9 salarii compensatorii în caz de disponibilizare, bilete de odihnă şi cota de cărbune. FNME a declanşat conflict de muncă şi săptămâna aceasta trebuie să aibă loc etapa de conciliere, în prezenţa Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

DECIZIE

Gabriel Bălăceanu de la SMEO spunea că dacă aceste negocieri vor eşua „vom asista la un fenomen de desindicalizare“. Surse spun că zilnic sunt înregistrate cereri de plecare din SMEO. Celălalt lider la sindicatului din bazinul Rovinari, Gabriel Căldăruşe, spunea că nu va semna nimic până nu va consulta oamenii: „În caz că nu vom satisface doleanţele oamenilor ne vom duce la dumnealor şi dumnealor vor lua decizia. Ce vom face. Nu vom semna acest contract fără să consultăm oamenii, oamenii vor spune da sau nu“.

Vizualizări: 356

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: