Miting pentru apărarea viceprimarului demis

Câteva zeci de persoane au protestat vineri seara la Băleşti, în faţa primăriei, în semn de protest faţă de demiterea viceprimarului PRM Mădălin Ungureanu, în şedinţa de consiliu local. Demiterea a fost votată de consilierii USL, dar şi cei de la PDL şi PPDD s-au declarat nemulţumiţi de comportamentul lui Ungureanu, pe care l-au susţinut acum un an să ajungă în funcţie. Susţinătorii viceprimarului demis strigă "Hoţii, hoţii!". Aceştia au cerut autorizaţie pentru miting, dar nu au primit, pe motiv că şedinţa de consiliu local este publică şi pot participa.

Primarul PSD Aristică Paicu a declarat că la şedinţă au participat 10 consilieri din totalul de 15 şi au votat pentru demitere nouă. CL Băleşti este format din 6 consilieri PSD, 1 PNL, 5 PRM, 2 PDL şi 1 PPDD. Cei cinci de la PRM au lipsit de la şedinţă.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: