Mitrescu: Suntem singurii care am sesizat ICCJ

Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, îl acuză pe sindicalistul Jan Popescu de dezinformare, după ce acesta a spus public faptul că Înalta Curte va da o soluție pe 3 octombrie cu privire la aplicarea legii care ar reduce vârsta de pensionare a energeticienilor din termocentralele pe cărbune.

“Suntem singurii care am sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin avocat, pentru a da o rezolvare legată de aplicarea Legii 197/2021. Vom fi citați când se va discuta asta”, a spus Mitrescu la Radio Infinit.

“Să spui că luni, pe 3 octombrie, se dă o decizie... De unde le scoate? M-au sunat zeci de oameni. Sunt mii care așteaptă soluționarea acestei legi”, a adăugat acesta.

Jan Popescu spusese la același post de radio că Înalta Curte urmează să se pronunțe asupra aplicării sau nu a Legii nr.197/2021 pe 3 octombrie. ”Dacă Înalta Curte va decide că nu este bună, trebuie să găsim soluții să o facem bună”, a declarat liderul sindical de la Rovinari.

Managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, a spus că dacă legea va recunoaște retroactiv condițiile grele de muncă, vor mai fi pensionați în acest an încă două mii de salariați.

Vizualizări: 1,555

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: