MJ Marinescu vrea o tranziție corectă pentru regiunile miniere

Marian Jean Marinescu, europarlamentar pe regiunea Olteniei din partea PNL, susține că una dintre prioritățile lui în acest mandat este ca România să beneficieze cât mai mult de nou-înființatul Fond pentru o Tranziție Justă.

“În acest mandat, una dintre prioritățile mele este ca România, în special Oltenia să beneficieze cât mai mult de Fondul pentru o Tranziție Justă - un fond nou înființat, menit să ajute regiunile dependente de producția de cărbune să respecte obiectivele de mediu”, a scris Marian Jean Marinescu pe pagina de socializare.

La audierea Comisarului desemnat Frans Timmermans, întrebările lui Marinescu vor fi legate de ”măsurile concrete pe care le va lua pentru a asigura cu adevărat o tranziție corectă pentru regiunile miniere”.

“Voi urmări foarte atent modul cum Comisia va gestiona acest Fond și la fiecare întâlnire de lucru cu viitorul comisar responsabil pentru Climă și Pactul Verde European voi întreba despre modul cum UE ajută regiunile miniere”, promite europarlamentarul PNL. (A.A.)

Vizualizări: 1,445

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: