Modernizarea grupului 6 de la Turceni începe în 2010

Lucrările de modernizare a grupului 6 de la Complexul Energetic Turceni ar putea începe în primul trimestru al anului viitor şi vor dura aproximativ doi ani şi jumătate, după cum susţine Ionel Manţog, director adjunct al unităţii. Investiţia va fi realizată din creditul de 170 de milioane de euro obţinut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

 Pentru a începe lucrările, CE Turceni a trimis deja toată documentaţia privind modernizarea grupului 6 la BERD, imediat după semnarea contractului de împrumut. “Imediat ce vom primi înapoi documentaţia şi acordurile necesare, vom da drumul la procedura de licitaţie”, a anunţat Manţog. Acesta a precizat că responsabil de proiect din partea CE Turceni va fi cel mai probabil Luminiţa Popescu, care a avut o contribuţie importantă în procesul de negociere cu BERD.
Grupul 6 de la Turceni este în acest moment oprit. Modernizarea acestuia va costa circa 200 de milioane de euro, conform estimărilor, şi va dura între 2,5 şi 3 ani. Pentru a respecta termenul de finalizare impus de Uniunea Europeană, lucrările ar fi trebuit începute de cel puţin un an, spune Manţog, care speră că o parte din această întârziere va fi recuperată printr-un ritm alert al lucrărilor. “Cred că o întârziere de câteva luni va fi oricum, dar tot este bine că se începe acum. Dacă acest credit era obţinut anul trecut, aşa cum ar fi fost normal, nu ne mai confruntam cu o aşa întârziere, dar şi condiţiile de creditare ar fi putut să fie mult mai bune decât într-un an de criză mondială. Mă refer aici la dobândă, garanţii, la costul creditului în general”.
Directorul economic al CE Turceni susţine că şi în aceste condiţii, comisia de negociere cu BERD a reuşit să îmbunătăţească multe dintre clauzele contractului. “Anul trecut era în discuţie obţinerea unui împrumut de circa 300 de milioane de euro, care să asigure modernizarea a două grupuri energetice. Pentru că piaţa creditelor nu ne mai permitea acest lucru, a trebuit să separăm cele două proiecte. A trebuit să negociem cu BERD clauze care să ne permită accesarea şi a altor credite pe viitor, atât pentru modernizarea grupului 3, cât şi pentru utilajele miniere. Tot prin negociere am mai redus unele comisioane, care înseamnă nişte milioane de euro”, a explicat Ionel Manţog.

Se impun măsuri drastice de reducere a costurilor

BERD impune Complexului Energetic Turceni anumiţi parametri de performanţă pe perioada derulării creditului. Criza economică a dus deja la o reducere a consumului de energie în România, astfel că producţia complexului a scăzut cu circa 20% în primele şase luni ale acestui an. Ionel Manţog estimează că şi în 2010 consumul de energie va fi redus şi nu exclude posibilitatea ca producătorii de energie să fie nevoiţi să scadă preţurile şi implicit costurile. “Va trebui să luăm măsuri drastice de reducere a cheltuielilor. Există destule zone în care pot fi stopate scurgerile de resurse. Pentru asta este nevoie de un program managerial extrem de ferm, de o echipă de conducere destul de hotărâtă şi conştientă de faptul că nimic altceva nu contează decât îndeplinirea acestor indicatori care să ne permită realizarea investiţiilor. Dacă nu vom găsi această formulă şi vom găsi o echipă de conducere care să ezite, să amâne lucrurile sau să aibă alte priorităţi, Turceniul poate să nu mai poată accesa creditul pentru grupul 3 sau Doamne fereşte să nu poată să utilizeze creditul obţinut acum de la BERD”.


Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: