Muncesc în folosul comunității pentru o masă caldă

Zeci de persoane fără posibilități financiare din Târgu Jiu muncesc în folosul comunității pentru o porție de mâncare în fiecare zi. La Cantina de Ajutor Social vin aproape zilnic peste 100 de persoane, iar multe dintre ele au fost de acord să muncească și să fie plătite cu mâncare pentru copii. Cei mai mulți nu servesc masa la cantină. Iau mâncarea acasă și o duc copiilor.

Peste 100 de persoane care nu își permit o masă caldă în fiecare zi aleg să vină și să mănânce la Cantina de Ajutor Social de la Direcția pentru Protecția Socială (DPPS) Târgu Jiu. Cei mai mulți au copii acasă, iar singurele venituri sunt alocațiile celor mici. Vin aproape în fiecare zi cu vase de acasă să le ducă mâncare caldă. „Mi-ar fi foarte greu fără această masă. Nu am copii, dar trăiesc din ajutorul social. Am soțul bolnav și nu ne descurcăm dacă nu ar fi această mâncare. Vin o dată pe zi aici, dar ne dă patru feluri de mâncare. Este singura masă caldă pe zi de care beneficiez eu”, ne-a spus o târgujiancă.

Printre nevoiași sunt și persoane care au decis să-i mulțumească municipalității pentru efortul de a le da mâncare. Aceștia muncesc în folosul comunității. „Noi avem 109 persoane care primesc hrană aproape în fiecare zi. 27 de persoane dintre acestea prestează și muncă în folosul comunității, lucru stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local. Ținând cont de valoarea hranei, de până la 12 lei pentru o persoană, și că sunt familii chiar și cu opt sau nouă membri, considerăm necesar ca acești oameni să facă și muncă în folosul comunității. Acești bani sunt plătiți din bugetul local, iar dumnealor întorc acum o parte din efortul pe care îl face comunitatea pentru ei”, a declarat Alina Toader, directorul adjunct al DPPS Târgu Jiu. „Ne descurcăm foarte greu. Am patru copii pe care i-am crescut singură. Nu mănânc aici. Vin și iau mâncarea și o duc acasă la copii. Vin în fiecare zi aici”, a mărturisit o femeie din Târgu Jiu.

Hrana este suportată din bugetul local. „Pentru masa de prânz, astăzi (n.r. miercuri) vor primi supă de găluște şi piure cu chiftele, iar seara, mămăliguță cu smântână, budincă de griș și pâine. De multe ori, oamenii vin cu vasele ținând cont că au și copii și duc mâncarea acasă”, a mai explicat Alina Toader.

Galerie foto


Vizualizări: 2,945

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: