Muncitorii amenință că pun foc lucrării. Nu au fost plătiți!

Protest extrem al unor muncitori din Prahova care au lucrat în ultimele luni la modernizarea căminului cultural din comuna gorjeană Bumbești Pițic. Marți după-amiază aceștia au amenințat că incendiază construcția dacă nu își vor primi salariile, banii fiind așteptați de la o firmă din Slatina care, de fapt, a câștigat lucrarea înainte de a o subcontracta. Nu s-a ajuns la un asemenea deznodământ pentru că, flămânzi fiind, după ce au primit de pomană niște mâncare de la un localnic, bieții muncitori au devenit mai îngăduitori și au decis să îi mai dea un răgaz patronului pentru a le plăti lefurile.

O echipă de 10 muncitori s-a apucat la sfârșitul lunii august să modernizeze căminul cultural din Bumbești Pițic, după ce Primăria a câștigat o finanțare cu fonduri europene de circa 1,1 milioane lei.

Lucrarea a fot adjudecată de o firmă din Slatina despre care muncitorii au declarat că a fost implicată și în realizarea rețelei de canalizare de la Rânca, o rețea nefuncțională, dar făcută cu fonduri europene. Muncitorii aparțin unei firme din Prahova care a subcontractat lucrarea de la cea din Slatina, administratorul acesteia lucrând cot la cot cu oamenii pe șantier.

Acoperiș stropit cu benzină

Daniel Oaie a fost atât de supărat încât a stropit acoperișul cu benzină și a amenințat că îi dă foc dacă problema banilor nu se rezolvă în cel mai scurt timp.

„Avem contract de lucrări încheiat cu ei din 27 august pe o valoare de vreo 11 miliarde de lei vechi. Mi-a zis că îmi dă 100 de milioane la demolarea acoperișului, altă 100 când pun căpriorii, altă 100 la asterială, 100 la țiglă, totul pe etape, că eu trebuie să fac tot căminul la cheie. Am făcut fiecare lucrare și nema bani. N-am văzut un ban nici după asterială, nici după țiglă. M-am dus cu banii mei și am cumpărat materiale, cu bani de la firma mea și pe datorie. Am crezut că facem ceva frumos aici și îmi primesc și eu banii. Am documente pentru fiecare lucrare. Firma care a câștigat licitația nu a băgat un leuț în lucrarea asta. Muncitorii au contracte de muncă, totul e în regulă. Mi-a trimis ANAF oprire pentru 52 de milioane că nu am plătit cărțile de muncă, dar dacă nu încasez de unde să plătesc? Am fost la patronul de la Slatina și mi-a zis că îmi dă 100 de milioane când punem țigla și apoi facem recepția. Am pus țigla, am sunat după bani și nimic. I-am trimis poze pe telefon, nu mai răspunde. Așa că am luat benzină și am pus pe acoperiș. A fost scandal mare. Îi dau foc pentru că măcar să îl facă și ei din nou, dacă nu ne plătesc pe noi. A trimis până la urmă vorbă să mergem toți la Vâlcea după bani. Am trimis câțiva băieți, că nu plecăm toți de aici. Dacă nu vin banii, mă jur că dau foc la acoperiș. O fac nu pentru mine, ci pentru cei care au muncit cu mine și au copii acasă. Nu au primit de trei luni banii. Nu au condiții de cazare, se doarme pe jos, e o mare bătaie de joc, salarii nu vede nimeni și noi picăm de proști?”, a declarat șeful muncitorilor prahoveni.

Tratați ca sclavii

Muncitorii rămași la Bumbești Pițic în așteptarea banilor au povestit că dorm în condiții total improprii, mai ales de când a venit iarna. Au două saltele rupte pe care le pun efectiv pe jos, într-una din încăperile din căminul cultural, iar acolo se înghesuie toți pentru a-și găsi culcușul de peste noapte.

Luni și marți nu au mâncat nimic, norocul lor fiind acela că, marți, un localnic le-a adus mâncare de la el de acasă.

Aurelian Dârnu este un pensionar care i-a convins pe muncitori să nu incendieze căminul și care a mai calmat spiritele când a venit cu oala cu mâncare. Altfel, dacă era din partea autorităților, cine știe care ar fi fost deznodământul. „Erau trei oameni pe acoperiș cu benzină, iar eu i-am lămurit că pot da de un necaz și mai mare. Pot ajunge la beci dacă pun foc la cămin. Așa măcar au familiile acasă. Sunt niște amărâți de care și-au bătut joc toți. E un mare păcat pentru că ei au muncit, au răbdat de foame și de frig. Sunt chinuiți pentru ca cineva să stea la televizor și să încaseze banii pentru munca lor. Sunt mulți vinovați în treaba asta și eu cred că vina aparține celor de la Primărie. Când să dă un contract de la ei pleacă totul. Eu îi știam nemâncați și am venit să le aduc eu de acasă câte ceva. Au luat pe caiet la magazin și au tot sperat că își primesc banii”, a povestit săteanul.

Primarul a dat bir cu fugiții

Micky Nioață a dispărut din Primărie de cum a aflat că ziariștii se interesează de protestul de la căminul cultural. Și-a lăsat mașina în fața instituției și dus a fost. A venit, de acasă, în schimb, viceprimărița Irina Cojocaru, care a încercat și ea să îi convingă pe muncitori să nu facă greșeala de a da foc lucrării executate până acum.

„Eu am încercat să îi conving să nu pună foc lucrării pentru că își agravează viața și lucrarea pe care au făcut-o. Nu trebuie să ajungă la pușcărie pentru așa ceva. Bine ar fi să li se rezolve problema, să își primească banii. E de durată treaba, dar constructorul trebuia să se achite de datoriile acestea. Subcontractările sunt o problemă veche. Modernizările, fără dotări, ajung la 11 miliarde de lei vechi. Firma din Slatina care a câștigat licitația a subcontractat, dar în caietul de sarcini spune clar că doar partea electrică se poate subcontracta, adică maxim 3%. Noi dacă nu primim banii câteva zile și ni se pare greu, dar dumnealor că stau de trei luni. Au ajuns să primească mâncare de la oameni, atât de gravă e situația. Lucrarea e pe fonduri europene, iar pentru asemenea proiecte constructorul trebuia să aibă bani în cont ca să facă dovada că poate continua proiectul. Probabil de abia acum, după ce s-a pus țigla se poate face o plată parțială din fondurile alocate proiectului, dar firma trebuia să își onoreze obligațiile pe care le avea până acum”, a menționat viceprimărița.

Vizualizări: 3,243

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: