Muzeul viu, viitoarea atracţie turistică din Polovragi

Turiştii care vor să afle cum trăiau românii acum două secole o vor putea face la Muzeul Viu din Polovragi. Aici vor fi construite replici ale unor gospodării autentice de la începutul secolului XIX. Casele vor fi locuite de familii ale căror activităţi vor fi desfăşurate pe baza unor scenarii de sezon, care vor reproduce obiceiurile, tradiţiile, meşteşugurile şi viaţa cotidiană a vremurilor vechi interacţionând cu vizitatorii pentru a-i ajuta să înţeleagă valorile culturale şi tradiţiile acelor vremuri.

Aceste gospodării vor putea acomoda vizitatori care doresc să experimenteze “viața la țară” de la începutul secolului XIX. Vizitatorii vor locui în case replică, în condiții asemănătoare perioadei descrise, fără grup sanitar în casă, fără apă curentă, cu dotări de mobilier tradițional. Ideea îi aparține lui Gheorghe Epure, consilier pe asistență socială în cadrul primăriei comunei Polovragi. ”Îmi doresc să construiesc aici un muzeu viu, muzeele fosile sunt peste tot, acele exponate care sunt agățate. Aș vedea într-o zonă a comunei Polovragi, în vecinătatea Mănăstirii Polovragi, un muzeu în care să funcționeze și joagărul, și moara, și piva, să se vadă când intră pătura în pivă, să se vadă moara când freacă boaba de porumb și curge dedesubt, să se vadă gospodăria țărănească cu toate acareturile ei”, a spus Gheorghe Epure, consilier.
Gheorghe Epure crede că punerea în valoare a legendelor din zona Polovragi ar atrage și mai mulți turiști dornici de aflarea multor lucruri interesante. Odată cu punerea în valoare a legendelor, Gheorghe Epure consideră că s-ar crea și destule locuri de muncă. ”Mă refer la așezarea dacică fortificată, refacerea acelei fortificații, punerea în valoare a legendelor locale, înființarea unor trasee montane pedestre și ecvestre, cu popasuri la stână, ceea ce va conferi un plus crescătorilor de oi pentru cazare, pentru masă, va oferi un plus pentru cei care cresc cai, animale”, a spus Gheorghe Epure.

Vizualizări: 8,834

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: