Nemernicii dracu’

Cred că s-a lansat pe şest un concurs de înjurat românii de către politicieni! Altfel nu se explică de ce la doar câteva zile de când Ludovic Orban, la Târgu Jiu, i-a făcut curve, ţigani şi beţivi pe votanţii lui Băsescu, Geoană, în Bucovina i-a făcut „nemernicii dracu’”.

Aflat în vizită în Bucovina, Geoană s-a trezit întrebat de o femeie din mulţime cât mai orbecăim prin criza asta. Candidatului i-a sărit ţâfna şi a căşunat pe biata femeie cu toate neîmplinirile lui, apostrofând-o că nu dă subvenţiile pentru agricultură de parcă la ministerul cu pricina n-a fost până de curând Ilie Sârbu, omul cu cei mai mulţi miniştri în familie, după cum bine-i zicea chiar el. Când i-a mai trecut s-a răcorit  strecurând printre dinţi un „nemernicii dracu” şi sperând bineînţeles că nu-l aude nimeni. Spre ghinionul lui l-a auzit cineva şi a transmis ştirea şi filmuleţul unei agenţii de presă care a făcut-o publică.

Faţă de „păsărică” şi „ţigancă împuţită” două înjurături care, ca să zic aşa, „au făcut carieră” şi pentru care Băsescu şi-a cerut şi scuze şi a şi fost tăvălit zile în şir prin toată mocirla presei româneşti, „nemernicii dracu” mi se pare o chestie mult mai duşmănoasă, pornită din rărunchi. Astfel de înjurătură se scapă când ura atinge cote maxime care te împiedică să tragi o înjurătură neaoşă, când îţi este frică să nu creadă lumea că n-ai sânge albastru, când n-ai replică şi nici soluţii. Atunci mormăi în barbă!

„Nemernicii dracu”, în contextul în care a spus-o Geoană, este menită să-i separe pe oameni între ai mei şi ai lui care sunt „nemernicii dracu”. Dacă tot a comis-o trebuia să o comită bărbăteşte gen du-te-n… ceva. Aşa doar femeile înjură, că nu prea au organul în care să-l trimită pe duşman. Dacă te gândeşti că femeia care a greşit întrebându-l când se termină criza nici nu i-a înfipt microfonul în gură, nici nu l-a stresat cu telefonul şi nici cu aparatul de fotografiat nu poţi să crezi decât că Geoană, care pozează în diplomatul ce este într-o corespondenţă îndrăcită cu FMI, CE ŞI BERD, nu este decât un prefăcut căruia îi pute de la o poştă norodul.

Nu mă aştept de la nici o televiziune să facă rating prezentând filmuleţul cu înjurătura lui Geoană, aşa cum nu m-am aşteptat nici în cazul ziariştilor şantajişti, Bogdan Chiriac şi Sorin Roşca Stănescu. Ultimul a întrecut de mult hotarele României bunului simţ când, după ce s-a prezentat în presă înregistrarea cu şantajul la Macovei, a dat-o la întors spunând că era în documentare. A sărit şi Chiriac care s-a indignat de-a binele pentru faptul că înregistrarea era nelegală. Dar ce făceau ei era legal? Nu că Macovei ar fi stâlpul bisericii! De la înălţimea funcţiei sale de şef al ANI, în care îi are la degetul mic pe toţi politicienii mari, să te cobori atât de jos să semnezi ca martor pentru un împrumut de aproape patru miliarde jumătate luat de un prieten de la un cămătar şi să mai şi garantezi împrumutul cu propria ta onoare… Dar cine se amestecă în tărâţe riscă să fie mâncat de porci!

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: