Nikolic ar rămâne şi nu prea!

Antrenorul baschetbaliştilor, Slobodan Nikolic, se laudă cu cel puţin trei oferte pentru sezonul viitor. Cu toate că cei de la Energia şi-au exprimat deja opţiunea de a-l păstra, iar Nikolic chiar admite că va negocia şi prelungirea contractului, tehnicianul susţine că e atât de căutat încât îi sună telefonul şi în conferinţele de presă. Nikolic susţine că e dispus să negocieze cu preşedintele Marius Vlaicu dar nimic nu-l opreşte să discute şi alte oferte. Sârbul nu s-a hotărât încă ce va face din vară, dar lasă să se înţeleagă că va rămâne la Târgu-Jiu doar dacă echipa va avea obiective mai îndrăzneţe. “Voi discuta oficial despre prelungirea contractului meu abia al finalul sezonului, aşa mi se pare normal. În acest moment pot să spun că am vreo 3-4 variante de a alege pentru sezonul următor, dar din prisma mea toate trebuie trecute pe planul secund, după această echipă. Am o ofertă de la o echipă din România şi cel puţin două de la echipe din ţări care au campionate puternice”, a spus ieri Nikolic care susţine că nu vrea mai mulţi bani pentru a rămâne la Târgu-Jiu şi că are unul dintre cele mai mici contracte din cariera de antrenor.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: