Noi, morții cu Facebook

Într-un interviu pe care ni l-a acordat recent, Adrian Iencsi spunea că simte că lumea din Târgu Jiu iubește fotbalul și sportul și de asta îi place să antreneze Pandurii. Din pulsul pe care i l-am luat orașului, însă, e o declarație de complezență 100%. Târgu Jiul, la fel ca multe alte orașe mici sau medii de provincie, pare o comunitate pe care nimic nu o mai bucură.

Demult, era simplu. Eram săraci? Clar, da. Încă și mai demult nu eram nici măcar liberi, la modul absolut. Dar trăiam altfel. În sensul că trăiam. Ne bucuram de viață și de lucruri mărunte. Un fotbal jucat în spatele blocului sau un meci privit la stadion erau motive de fericire sinceră și deplină. Îmi amintesc cum, copilărind la Motru, așteptam cu nerăbdare meciurile de acasă ale lui Minerul, fie că erau în liga a doua sau a treia. În dimineața meciului tremuram prin casă de emoții deja. Veneau mii de oameni la stadion, deși aveam o echipă slăbuță. Pe afară erau sute de copii care se jucau zeci de jocuri. Adulții înșiși socializau la whist, bridge, table sau șah. Se mergea la mare în coloane nesfârșite de mașini și la grătare sau partide de pescuit în zone mai apropiate mergea tot blocul. Eram săraci și dezamăgiți de sistemul politic? Categoric. Eram niște oameni morți, dependenți de telefoanele mobile și de Facebook? Evident, nu.

La „fratele” Severin, nici măcar un derby dintre Craiova și Dinamo nu mai umple stadionul. Abia se strâng 8000 de oameni, și ăia veniți din Craiova. Ca și Târgu Jiul, Severinul este plin de morți. Nici nu e de mirare că se construiesc biserici peste tot. Iar lumânările de la „Vii” sunt, la fel de previzibil, pe cale de dispariție.

Morții cu Facebook sunt astăzi nu doar debranșați de la orice fericire reală și bucurie în sânul comunității, ci au și simțul critic amorțit și adormit. Nu doar că nimic nu ne mai bucură, ci, mai grav, nimic nu ne mai înfurie de asemenea. Și așa ni se scurg zilele și anii, în acest blocaj zilnic autoimpus, în această nemișcare cu miros de rânced, așteptând nici noi nu știm ce. Un like de la cineva, un mesaj sau o viață în plus la Candy Crush Saga. Să sperăm că viitoarele generații vor regăsi frumusețea vieții și mai ales însemnătatea revoltei, pentru că noi, morții cu Facebook, suntem deja pierduți. O rușine a istoriei recente, niște ratați ai unui progres imaginar. Fie-ne țărâna ușoară!

Vizualizări: 494

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: