Numirea înlocuitorului lui Trifoi întârzie

Traian Iana a preluat conducerea Gărzii Financiare Gorj, după ce Gigi Trifoi a fost transferat pe un post de execuţie din cadrul ANAF. Rămânerea lui Iana la şefia instituţiei nu este încă o certitudine întrucât ordinul de numirea pe funcţia de conducere întârzie să apară. Cu toate acestea, nu se teme că va fi înlăturat de la şefia instituţiei. “Fiind şef de divizie am preluat conducerea Gărzii Financiare Gorj, după ce Gigi Trifoi a fost detaşat pentru o perioadă de 6 luni. Nu am informaţii că va fi numit altcineva la conducerea instituţiei. Numele vehiculate prin presă sunt doar la stadiu de zvonuri”, a declarat Traian Iana. Deşi nu are un ordin de numire în funcţia de comisar şef, Iana semnează actele Gărzii Financiare Gorj. “Până în momentul de faţă, nu am primit ordinul de numire în funcţie, iar actele instituţiei le semnez pentru Gigi Trifoi, care este în continuare comisar şef”, a mai precizat Traian Iana. Printre cei vehiculaţi pentru şefia Gărzii Financiare Gorj se numără: comisarul superior Gheorghe Capotă şi Eugen Ilea, funcţionar în cadrul Corpului de Control al Ministrului Economiei.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: