O firmă a CE Oltenia care are doar șefi

Firma care va construi grupul pe gaze naturale de la Termcoentrala Ișalnița, din Complexul Energetic Oltenia(CEO), se va numi CCGT Power Ișalnița SA. Liderul sindical de la Termocentrala Ișalnița spune că noua firmă, înființată de un an, are doar șefi. Firma de tip SpV a fost înființată de CE Oltenia în parteneriat cu Alro Slatina.

CCGT Power Ișalnița SA a fost înființată în septembrie anul trecut, dar activitatea pare să fie limitată la pozițiile de conducere, conform declarațiilor recente din presă. Directorul general al acestei firme ar încasa lunar 15.000 de lei, în timp ce administratorii beneficiază de indemnizații nete de 5.000 de lei.

Nicușor Văduva, lider sindical la termocentrala din Ișalnița, a criticat situația, susținând că, până acum, singurele rezultate vizibile sunt pozițiile de conducere și nu s-a început efectiv nicio lucrare pentru noul grup pe gaze. „Au câteva luni de când funcționează aceste SPV-uri, dar din păcate funcționează doar cu șefi, șefi ce țin pe parte de directori, în rest eu nu am văzut să fie alți angajați să lucreze la ceva, să înceapă construcția centralei acesteia pe gaze”, a declarat Văduva, la Radio Infinit.

El și-a exprimat îndoiala cu privire la modul în care sunt gestionate resursele financiare în acest context. „Se pare ca sunt bani în companie, se pare ca sunt bani și pe partea asta de SpV-uri, altfel nu ar putea. De unde vin acești bani? Am văzut și eu în presă ce sume încasează acești directori de la SpV-uri și aș fi fost curios de cine sunt finanțate aceste salarii”, a mai adăugat liderul sindical.

Văduva mai spune că lipsa activității concrete ridică semne de întrebare. „Poate ca așa o fi procedura, trebuie să stea mai mulți șefi pe hărțile astea, să le lucreze, să le pună cap la cap, până când începe lucrarea propriu zisă. Numai partea de directori am văzut ca este la noua societate. În vorbe nu mă încred, până când nu o văd construită”, a concluzionat el.

Cota CE Oltenia deținută din capitalul social, de 59,9% din viitoarea societate mixtă, reprezintă o contribuție de 65 de milioane de euro.

Investitorul selectat, ALRO SA, va participa cu o cotă deținută din capitalul social de 40,1%, reprezentând o contribuție de peste 43,5 milioane de euro. Valoarea totală a proiectului este estimată la 506 milioane de euro.

Proiectul a primit finanțare și din Fondul de Modernizare, iar noua societate mixtă (SpV) va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 50% din proiect. Guvernul României urmează să plătească aceste sume direct către noul SpV, în calitate de beneficiar final al Fondului de Modernizare, pe baza contractului de finanțare care va fi încheiat între SpV și Ministerul Energiei.

Vizualizări: 5,309

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: