O mămică din Târgu-Jiu cere public ajutorul poliției! Ce răspuns a primit după ce fiul ei a fost amenințat cu un cuțit 

Părinții unui adolescent au sesizat pe rețelele de socializare o situație cu tineri care l-au amenințat pe băiatul lor cu un cuțit. Oamenii legii au sfătuit-o pe mama acestuia să nu mai dramatizeze. 


Ce este și mai alarmat este faptul că poliția tratează cu superficialitate astfel de situații semnalate de părinți telefonic, personal sau pe rețelele sociale și mereu se ascund în spatele unor proceduri, în timp ce copiii riscă să fie victimele violențelor stradale. 

O mămică din Târgu-Jiu a simțit asta pe pielea ei, după ce fiul ei a fost amenințat în plină zi pe stradă cu un cuțit.


"Pe scurt, copilul meu a coborât din bloc să cumpere ceva și băiatul cu tricou alb din poză însoțit de alți trei l-au amenințat ca dacă nu le dă toți banii și lănțișorul de la gât îl bagă în scara blocului și îl înjunghie că au cuțite! Un vecin a strigat la ei să lase băiatul în pace dar ei s-au întors! Între timp ne-a anunțat copilul și după discuția cu vecinul, care ne-a zis că sunt problematici copiii, că el stă pe geam pentru că i-au zgâriat mașina, am sunat la poliție, pentru că se întâmplă atâtea și ne este teamă ! Acum intervine șocul meu ca și părinte: îmi zice poliția ca sunt minori și nu pot face nimic, că ce dramatizez, sunt doar niște copii, iar părinții lor nu au nici o legătură ! După câte s-au întâmplat eu nu știu când vor lua atitudine cei din poliție ! Ne mai ia și peste picior ! Ce putem face noi în așa cazuri ???", a relatat mămica din Târgu-Jiu.


În ultimul timp polițiștii sunt absenți de pe străzile din Târgu-Jiu, din apropierea locurilor de joacă sau a locațiilor unde se aducă adolescenții și copiii din oraș. Oamenii legii par că nu vor de deranjeze distracția dintre tinerii unde se fumează și se consumă alcool și care deseori regenerează în certuri.


Se pare că un caz cu minori a devenit un dosar în plus și pierdere de timp în contextul în care avem exemplul tânărului din Târgu-Jiu care în iarnă și-a înjunghiat colegul și după câteva luni a recidivat și consecințele au fost mai grave, și-a omorât bunica.

Vizualizări: 710

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: