O mie de autovehicule verificate în Gorj

Peste o mie de autovehicule destinate transportului de călători sau de mărfuri au fost verificate în ultima săptămână în județul Gorj.

“În cadrul acțiunii, în domeniul transportului public de persoane, au fost verificate 383 de autovehicule, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în 42 de cazuri, din care 15 au fost pentru neutilizarea centurilor de siguranță. În domeniul transportului public de marfă, au fost verificate 640 de autovehicule, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în 168 de cazuri”, arată IPJ Gorj.

Din totalul acestora, 25 au fost pentru defecțiuni tehnice, 26 pentru neutilizarea centurilor de siguranță, 16 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 2 pentru neasigurare marfă, iar restul pentru alte abateri.

În perioada menționată nu au fost înregistrate accidente rutiere soldate cu victime în care să fie implicaţi cu vinovăţie conducătorii autovehiculelor destinate transportului rutier public de marfă sau persoane.

“Pentru prevenirea implicării cu vinovăţie în evenimente rutiere a conducătorilor autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri și persoane şi asigurarea desfăşurării acestuia într-un climat de normalitate, astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei operative”, a mai transmis Poliția.

Vizualizări: 2,055

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: