O nouă afacere în Mall-ul de la Târgu Jiu. Ce gust are!

O tânără familie din Târgu Jiu a pornit săptămâna trecută o afacere de la care are mari așteptări. Este vorba despre un nou concept în domeniul patiseriei și deserturilor, punctul de lucru fiind în incinta celui mai mare centru comercial din oraș, Shopping City Mall. Publicul țintă îl reprezintă cei mai mici dintre târgujieni, dar şi adulţii sunt mari amatori de clătite, gogoși sau produse de patiserie.

 Familia Ilieș din Târgu Jiu a inaugurat la Mall, de Dragobete, un concept care aduce în prim plan deserturile. Este vorba despre o clătitărie-patiserie, așa cum o descrie însăși proprietara, Mădălina Ilieș. Conceptul poartă numele fiului celor doi soți, Mark. ”La noi, oamenii pot servi clătite proaspete, făcute pe loc, clătite cu diverse umpluturi, ciocolată și banane, dulcețuri diferite, tarte cu mere, brânză dulce, cu prune, gogoși, patiserie. Și fresh proaspăt de portocale. Totul este de calitate”, anunță Mădălina Ilieș. Tânăra mai este, alături de soțul ei, proprietara unei bijuterii în Mall, și declară că cele două afaceri se împacă foarte bine. ”Bijuteriile sunt pasiunea mea, în ceea ce privește patiseria, noi am mai avut și un business cu covrigi. Zona de dulce nu era deloc acoperită în zona de Food Court, motiv pentru care am ales să venim cu un concept care este definit de produsele dulci, la prețuri pentru orice buzunar. Prețul clătitelor, de exemplu, este cuprins între 4 și 5 lei, în funcție de umplutura dorită”, a mai spus Mădălina Ilieș.

 Standard ridicat de calitate

Tânăra familie activează în sectorul privat încă de la deschiderea Shopping City Mall, respectiv patru ani, iar cu această cea de-a doua afacere speră facă o impresie bună clienţilor. Mizează foarte tare pe calitatea produsului, aşa că materia primă provine de la cei mai cunoscuţi distribuitori din domeniu. „Impactul a fost unul pozitiv, am interacţionat cu clienţii în aceste zile. Mulţumirea cea mare vine din faptul că mulţi clienţi au revenit după ce au gustat din produse, feedback-ul fiind unul pozitiv. Dorim să menținem un standard ridicat al calităţii, materiile prime vin însoțite de Certificate de Conformitate, la fel și produsele de patiserie. Există transparență totală în ceea ce priveşte regulile de igienă în spaţiul comercial, orice client poate observa oricând tot ce se întâmplă”, a mai spus Mădălina Ilieș.

Galerie foto


Vizualizări: 21,069

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: