Oana Mizil, bătută de Marian Vanghelie

Acuzații grave lansate de fostul parlamentar Oana Mizil. Marian Vanghelie ar fi agresat-o fizic. După incidentul petrecut sâmbătă noaptea, a fost internată de urgență la un spital din Capitală pentru a primi îngrijiri medicale.

Poliția a anunțat că împotriva fostului primar de la Sectorul 5 a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați, prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe, a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.

Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar, în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

 
De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate”, au transmis oamenii legii.

Vizualizări: 2,363

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: