Vorbeam noi acum ceva vreme despre taxele pe care Biserica nu le plăteşte la stat, deşi încasează sume dumnezeieşti. Să zicem că putem trece peste asta. Aşa e în toată lumea. Să zicem şi că faptul că marii prelaţi sunt în primul rând manageri străluciţi şi au ca prim scop nu transformarea apei în vin, ci a pietrei seci în bani, este, la limita suportabilităţii, acceptabil. Dar toate până la turnătorii şi acţiuni politice greţoase. Nu pot să stau cu mâinile în sân văzând cum semenii şi compatrioţii mei  fac un model spiritual dintr-un popă care a fost liderul reeducării din penitenciarul Aiud.

Dar să verificăm ca în manualul de jurnalism, din trei surse. Sursa numărul unu: generalul Ion Mihai Pacepa. Extrem de credibilă, din moment ce a fost şeful serviciilor secrete comuniste. Pacepa spune despre Anania că era agent comunist însărcinat să spioneze cetăţenii străini. Sursa numărul doi: CNSAS. Institutul oficial în materie de descoperire a informatorilor. A dat publicităţii note informative semnate cu numele de cod ”Apostol”. Cine spune CNSAS-ul că era Apostol vă prindeţi şi voi. Sursa numărul trei, cea mai şocantă: un fost deţinut de la Aiud îl acuză că a fost liderul reeducării din penitenciar. Deci nu a turnat de frică sau în scârbă. Chiar a crezut în idealurile comunismului şi în sfântul său rol în acel mecanism. Şi a torturat oameni care nu erau de acord cu el.

Dar, mai nou, legea spune că prelaţii pot fi verificaţi la dosar doar dacă există o cerere expresă din partea Patriarhiei. Bună lege, nu? Aproape la fel de mişto ca aia cu neplata impozitelor. Însă Bartolomeu Anania a crăpat alaltăieri. Să mori nu poate fi împotriva legii. Să ajungi în iad pentru viaţa ta ireproşabilă şi fără de păcate, nici atât.